Un recidivist A ATACAT ŞASE FEMEI dar nu a reuşit să le VIOLEZE

Un recidivist A ATACAT ŞASE FEMEI dar nu a reuşit să le VIOLEZE

Un individ din Hunedoara a reuşit o performanţă mai puţin obişnuită: a încercat să violeze şase tinere dar nu a reuşit decât să o tâlhărească pe una dintre ele. Infractorul pândea victimele la intrarea în blocuri. A fost prins azi-dimineaţă.

Timp de o lună, femeile din municipiul Hunedoara au stat cu frica în sân. Un individ le pândea la intrarea în scările blocurilor în care locuiau, le ataca pe la spate şi încerca să le violeze. Şase tinere cu vârste cuprinse între 16 şi 32 de ani au trecut prin clipe de groază din cauza acestui individ. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara au reuşit să dea de urma lui, azi dimineaţă.

Nicolae N., de 20 de ani este un recidivist din municipiul Hunedoara, fără ocupaţie. Oamenii legii au stabilit că el se face vinovat de tentativă de viol în formă continuată - în şase cazuri, o tâlhărie  şi mai multe infracţiuni de furt calificat.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul, în perioada iulie-august 2012, pe timp de noapte, se ascundea în apropierea blocurilor unde locuiau victimele (tinere cu vârsta cuprinsă între 16 şi 32 ani) şi acţiona prin surprindere, în momentul când victimele deschideau uşa scărilor. El le acosta din spate, le lovea şi  încerca să le imobilizeze, după care  încerca să le dezbrace cu intenţia de a întreţine raporturi sexuale cu acestea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din fericire, suspectul nu a reuşit să îşi finalizeze  intenţia, întrucât tinerele au opus rezistenţă, alarmând vecinii.  Într-una dintre situaţii, suspectul, întrucât nu a reuşit să întreţină acte sexuale cu  victima, a deposedat-o pe fată de 70 de lei, după ce a lovit-o de mai multe ori.

Poliţiştii hunedoreni au mai stabilit că suspectul, în noaptea 19/20 iulie, folosind chei potrivite, a sustras din parcarea  amenajată în faţa unui bloc situat pe strada Viorele din municipiul Hunedoara, un  autoturism  marca Dacia 1310,  după care l-a abandonat  pe  strada Alexandru Vlahuţă, de unde a fost recuperat de poliţişti şi restituit proprietarului. De asemenea, împreună cu un minor, I. L., de 17 ani, tot din municipiul Hunedoara, a furat o maşină Dacia 1310 pe care au ascuns-o şi  într-un garaj situat pe  str. Alexandru Vlahuţă. Din autoturism, cei doi au sustras  o trusă de scule. Autoturismul a fost găsit de poliţişti în data de 02 august şi restituit părţii vătămate.

Hoţii au returnat bunurile spunând că le-au găsit

Printre isprăvile lui Nicolae şi a partenerului său minor se numără şi două furturi din autoturisme. În noaptea  de  06/07 august, cei doi s-au deplasat într-o parcare de pe strada Viorele din Hunedoara unde, cu ajutorul unui dispozitiv confecţionat artizanal, au deschis portierele unui autoturism, au pătruns în interior şi au sustras o borsetă cu documente (certificat de înmatriculare, rovignetă, asigurare) şi o legătură de chei auto.

Tot atunci, au pătruns în interiorul unui alt autoturism parcat în apropiere, din care au sustras certificatul de înmatriculare. Fiind observaţi de un locatar aflat la fereastra unui apartament al blocului din apropiere, ei s-au prefăcut că au găsit documentele. Ca să îi convingă pe cei care i-au văzut, şi să scape de o reclamaţie la Poliţie, ei s-au dus la adresa prevăzută în documentele furate din autoturisme şi au luat legătura cu proprietarii, spunându-le că au găsit actele auto aruncate pe spaţiul verde din apropierea parcării.

În continuare, poliţiştii fac cercetări pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi. Aceştia au fost duşi şa la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara pentru audieri.