Cod roșu! Iarna nu vine singură. Ia cu ea cel mai mare pericol. Ce ni se recomandă
- Andreea Vlad
- 19 noiembrie 2020, 21:56
Un cunoscut expert în sănătate publică avertizează că riscul de infectare cu coronavirus va fi semnificativ mai mare în această iarnă decât în lunile de vară.
Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș avertizează asupra faptului că, în stațiunile de munte și pe pârtii, riscul de infectare cu coronavirus va fi semnificativ mai mare în această iarnă decât în lunile de vară, când românii și-au petrecut vacanțele pe Litoral, potrivit Antena3.
"Dacă pe Litoral, oamenii petreceau foarte mult timp afară sau în spații închise, dar cu ușile deschise și în sistem de ventilație, acum vor petrece mult timp înăuntru, iar riscul de infecție este extrem de mare, mai ales dacă există aglomerație. O măsură responsabilă ar fi, în acest moment, interzicerea oricăror manifestări de grup. Iar aici mă refer și la stațiunile de munte și pârtii, acestea nu ar trebui să aibă activitate", spune expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș.
După alegeri urmează lockdown
Acesta este de părere că, până pe 6 decembrie, ziua alegerilor, nu se vor lua măsuri severe în România. Însă după alegeri, totul se va închide. "Dacă noi, ca țară, am fi vrut să decongestionăm Terapia Intensivă și, implicit, să scădem mortalitatea, ar fi trebuit să intrăm și noi într-un lockdown. Dar la felul în care s-a acționat până acum, nu am făcut decât să prelungim termenul de scădere a numărului de infectați.
Crăciunul și Revelionul vor fi închise. Îi înțeleg, pe de o parte (n.r. - pe politicieni), că pentru ei poate primează principiul economic, dar ieri s-a publicat un studiu în revista Nature prin care s-a demontrat că restaurantele au cel mai mare risc de transmitere a infecției. Și ca să poată să funcționeze ar trebui să o facă la o capacitate de 20%. Nu cred că restaurantele și hotelurile de pe Valea Prahovei ar putea să aibă profit la 20% din capacitate", a mai spus Cherecheș.
Vine iarna și „oamenii vor muri în fața ATI”
Astfel, profesorul descrie un tablou sumbru și este de părere că vor fi oameni care vor muri în afara secției de Terapie Intensivă din cauza lipsei acute de locuri în această secție vitală în pandemie.
"Chiar dacă acum, înainte de alegeri, există impresia din partea autorităților că sunt deschise la anumite concesii, la ce ritm de infectări avem în momentul acesta, sigur, până de alegeri vom ajunge să avem acoperită 100% capacitatea de paturi ATI și vom avea, inevitabil, oameni care vor muri în fața secției de Terapie Intensivă, pentru că nu au mai avut unde să intre, iar în acel moment nu se mai pot amâna măsurile dure. Nu se pot amâna nici acum, dar acum, din nefericire avem alte priorități la nivel national", conchide Răzvan Cherecheș.