Cum sunt aruncate, anual, la gunoi 70 de milioane de euro
- Antoaneta Etves
- 15 noiembrie 2011, 17:53
Salubrizarea din Capitală se face în baza unor contracte ilegale, potrivit instanţei. Cu toate acestea, aleşii generali au decis: unii mai mătură până în 2014, alţii trebuie să facă alte contracte.
Afacerea gunoaielor din Capitală, care a fost începută de fostul edil-şef al Bucureştiului, Viorel Lis, în 1999, înghite anual aproximativ 70 de milioane de euro. În timp ce Consiliul Concurenţei şi Autoritatea de Reglementare a Achiziţilor Publice spun că actele în baza cărora se mătură şi se strânge gunoiul de pe străzile Bucureştiului sunt ilegale, iar instanţa a decis anularea lor, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a decis să continue "haosul salubrizării" încă doi ani. Şi, când va fi terminată Strategia de salubrizare a Capitalei, să liciteze Municipalitatea curăţarea oraşului. Sectoarele 2,3 şi 6, păsuite doi ani Astfel, în ultima şedinţă a CGMB-ului, aleşii au decis ca sectoarele conduse de Neculai Onţanu, Liviu Negoiţă şi Cristian Poteraş, adică 2,3 şi, respectiv 6, să organizeze licitaţii pentru ridicarea gunoiului de pe străzi până pe data de 31 decembrie 2014, dar nu mai târziu de data la care va fi gata strategia de salubrizare a Capitalei. Asta, deşi potrivit unei hotărâri a instanţei, contractele de salubrizare în baza cărora se curăţă arterele din sectoarele 1,2,3,4 şi 6 au fost declarate nule. Raicu: "Legea este de vină" Potrivit viceprimarului Capitalei, Mircea Raicu, pentru situaţia creată ar fi de vină legislaţia veche, care a stat la baza continuării contractelor ilegale de salubritate. "Edilii au prelungit con tractele pentru că le permitea legea. Legea este proastă. Atâta timp cât nu terminăm strategia de salubrizare a Capitalei, nu vom putea organiza o licitaţie la nivel de Municipalitate", a explicat viceprimarul.
Întrebat dacă este mulţumit de curăţenia care se face pe străzi, Raicu a precizat: "Mulţumit. Totuşi, în sectorul 6, de exemplu, se observă un regres". La contractele de salubrizare sunt abonate aceleaşi firme: Rosal, REBU, Romprest, Urban şi Supercom. Onţanu: "Vom organiza licitaţie" Primarul sectorului 2 , Neculai Onţanu, a explicat că va face licitaţie până la termenul stabilit de aleşii generali: "Nu am văzut încă decizia. Vom organiza licitaţie, pentru ca să nu mai existe dubii". Şi sectorul 5 al Capitalei ar putea rămâne fără contract, după ce achiziţia parafată între Municipalitate şi Romprest a fost anulată de instanţă, potrivit viceprimarului Raicu. "Din câte ştiu, s-a dat o decizie recentă prin care contractul a fost anulat de instanţă pentru că edilul-şef nu a avut mandat de la CGMB pentru a încheia acest act, cum ar fi fost normal". 5 firme controlează, de ani buni, afacerile cu gunoi din Bucureşti ROMPREST 450 de milioane de euro -25 de ani Deşi Primăria Sectorului 1 a organizat o licitaţie pentru angajarea unei firme de salubritate cu voie de la fostul primar general, Adrian Videanu, instanţa a decis că achiziţia este ilegală. Cert este că firma Romprest adună gunoiul şi curăţă străzile din sectorul 1 contra a 18 milioane de euro anual. Pe de altă parte, firma ar urma să încaseze de la Municipalitate nu mai puţin de cinci milioane de euro pentru salubrizarea sectorului 5, condus de Marian Vanghelie, pentru numai şase luni de măturat. REBU Curăţă sectorul 4 şi revendică sectorul 5 În iulie 1997, REBU SA preia activitatea de salubrizare a domeniului public în întreaga Capitală. REBU s-a ocupat de salubrizarea stradală a trei dintre sectoarele Capitalei - 1, 4 şi 5. În prezent, societatea mai curăţă sectorul 4, serviciu pentru care edilul de sector, Cristian Popescu Piedone, susţine că au plătit, doar în 2010, aproximativ opt milioane euro. REBU revendică şi salubrizarea din sectorul 5 al Capitalei şi susţine că ar avea un contract perfect legal cu primăria lui Vanghelie. ROSAL De 12 ani, în sectorul 3 al Capitalei Firma omului de afaceri şi deputatului PDL, Silviu Prigoană, - Rosal Grup-face curăţenie în sectorul 3 al Bucureştiului, condus de Liviu Negoiţă, din noiembrie 1999. Acesta a fost prelungit, de-a lungul timpului, prin acte adiţionale. Ultimul a fost parafat în toamna anului trecut, când contractul a fost majorat cu 60%. Astfel că, anul trecut, în conturile lui Prigoană au intrat peste 17 milioane de euro. Banii au fost plătiţi pentru colectarea gunoiului, reciclare selectivă, stropit, deszăpezire şi pentru măturarea străzilor. URBAN Contract de 20 de milioane de euro Curăţenia din sectorul 6 al Capitalei este asigurată de societatea Urban SA. Aceasta încasează bani de la bugetul local de 12 ani, măturând în baza unor acte adiţionale semnate de edilii care au ocupat fotoliul de primar al sectorului 6. Anul trecut, societatea a încasat nu mai puţin de 20 de milioane pentru salubrizare şi deszăpezire, potrivit reprezentanţilor autorităţii locale. Şi acest contract a fost declarat nul de către instanţă, după ce Consiliul Concurenţei a atacat în instanţă contractul. SUPERCOM Mătură în sectorul lui Onţanu În Sectorul 2, unde este primar Neculai Onţanu, serviciul de salubritate este asigurat de firma Supercom. Contractul a fost semnat în anul 1999, cu o valoare de 2,6 milioane lei pentru salubrizare şi 1,6 milioane lei pentru deszăpezire. Valoarea contractului este actualizată anual prin acte adiţionale. Firma, deţinută de fostul senator PSD şi actual membru UNPR, Ilie Ciuclea, este cea care se ocupă şi de ridicatul maşinilor din sector, iar pentru acest serviciu încasează bani separat de contractul de salubrizare. Citiţi şi:
- Cum se gândesc primarii să facă curat în Capitală. Atănăsoaei: Nu ne putem permite să rămânem fără curăţenie