Dinamovistul Cristi Borcea şi impresarul Ioan Becali sunt acuzaţi de dispariţia unui milion de dolari din transferul lui Contra la Alaves.
Dintre toate transferurile de fotbalişti luate la puricat de procurorii DNA, cazul „Contra“ este cel mai spectaculos. Conform rechizitoriului întocmit de procurori, din suma de transfer în contul căreia „Guriţă“ a ajuns la Alaves, peste o jumătate de milion de dolari a dispărut în ceaţă. Suma reprezenta preţul unor meciuri amicale între Dinamo, clubul care l-a vândut pe Cosmin Contra în Spania, şi AC Milan, gruparea italiană la care internaţionalul român se transferase între timp. Până la urmă, partidele n-au mai avut loc, iar banii nu pot fi justificaţi de Ioan Becali şi de Cristi Borcea.
Transferul lui „Guriţă“ la Alaves i-a îmbogăţit pe Becali şi pe Borcea cu un milion de dolari. Rechizitoriul scoate la iveală mânăriile pe care le-au făcut împreună cei doi, situaţii în urma cărora au reuşit să dea un „tun“ în bugetul statului, cât şi în contul clubului Dinamo, formaţia cu cele mai multe nereguli la transferuri.
Pe 12 august 1999, Dinamo solicita FRF „cartea verde“ a jucătorului Cosmin Contra, act necesar efectuării transferului la Alaves, ocazie cu care a ataşat şi contractul de transfer, din care reiese că fundaşul dreapta a plecat în contul sumei de 800.000 de dolari. Datele oferite de autorităţile iberice arată însă altceva. „Contractul de transfer încheiat între Dinamo Bucureşti şi Deportivo Alaves este în valoare de 1.812.500 de dolari“, se scrie în rechizitoriul procurorilor, după ce autorităţile au intrat în posesia actelor oferite de spanioli. Dintre aceşti bani, numai 800.000 de dolari au ajuns în contul clubului Dinamo.
Bani în contul lui Giovani din Elveţia
Gonzalo Anton San Juan, preşedintele de la Alaves, a recunoscut în faţa autorităţilor spaniole că actele potrivit cărora tranzacţia s-a făcut pentru 1.812.500 de dolari sunt autentice. San Juan a scos la iveală primul „dribling“ făcut de impresarul Ioan Becali, care a negociat atât în numele clubului Dinamo, cât şi în numele jucătorului Cosmin Contra. Un agent n-are voie să reprezinte decât o parte la negocieri, ori clubul, ori jucătorul. A lucra concomitent pentru ambele părţi se numeşte conflict de interese.
În contul clubului Dinamo au ajuns doar 800.000 de dolari, deşi în contabilitatea clubului Alaves se menţionează plăţi în valoare de 1.218.750 de dolari. „Restul“ de 418.750 de dolari a ajuns, în cinci rate, într-un cont de la Companie Bancaire de Geneve (Elveţia). La această unitate bancară avea cont Ioan Becali, iar din acel cont s-au făcut transferuri către „buzunarul“ din ţară al lui Victor Becali.
BORCEA SE FACE MIC „M-a rugat avocatul să nu vorbesc despre acest subiect!“
Cea mai mare „gaură“ din transferul lui Contra poartă însă semnătura lui Cristi Borcea. O clauză incredibilă, care a privat bugetul dinamoviştilor cu aproape 600.000 de dolari, a fost parafată de cel care se bate cu pumnii în piept că şi-ar face şi o injecţie „letală“ din dragoste pentru Dinamo. Pe 1 iulie 2001, Cosmin Contra a fost transferat de la Alaves la celebra AC Milan. Cu o zi înainte, pe 30 iunie 2001, Cristi Borcea s-a grăbit să semneze un act prin care Dinamo renunţă la 593.750 de dolari, bani care reprezentau ultimele patru rate pe care Alaves trebuia să le achite în contul grupării din Ştefan cel Mare.
Oficialul dă din colţ în colţ
Motivaţia este surprinzătoare. Dinamo s-ar fi înţeles cu AC Milan, prin intermedierea celor de la Alaves, pentru „disputarea unor meciuri amicale“ între „câini“ şi „diavoli“, la date care urmau să fie stabilite ulterior. Ca o compensaţie, Dinamo a renunţat la plăţile scadente pe care Alaves le avea de achitat celor din Ştefan cel Mare. Banii n-au mai ajuns în contul „câinilor“. Mai mult, deşi au trecut şapte ani şi jumătate, „roş-albii“ n-au dat nici măcar o dată piept cu Maldini, Şevcenko, Seedorf şi toate celelalte megastaruri de la AC Milan. Nici măcar nu s-a pomenit că ar fi urmat să fie stabilit un amical cu multipla campioană a Italiei şi a Europei. Procurorii n-au izbutit să dea de urma acestei sume importante, „volatilizate“ dintr-o simplă semnătură. Actul a fost descoperit tot de oficialităţile din Spania, deoarece n-a fost niciodată depus în contabilitatea „roş-albilor“, deşi purta semnătura preşedintelui Cristi Borcea.
Oficialul dinamovist a dat din colţ în colţ când a fost chestionat despre acea înţelegere şi, mai ales, despre drumul urmat prin diferite conturi de importanta sumă de bani la care a renunţat cu atâta uşurinţă. „Te rog frumos, nu mai vreau să vorbesc despre acest subiect. M-a rugat avocatul, am o înţelegere cu el“, s-a eschivat ieri Borcea.
Ilegalităţile puse la cale de Ioan Becali şi Cristi Borcea, care au încercat să „ascundă“ 1.012.500 de dolari, au provocat o gaură serioasă. Prejudiciul adus statului (impozitul pentru suma ascunsă de la acest transfer, respectiv pentru cei 1.012.500 de dolari) estimat de procurori a fost numai în transferul lui Cosmin Contra de 6.094.440.000 de lei vechi!
„Nu mai vreau să vorbesc nimic despre acest dosar. Avocatul m-a rugat să nu mai spun nimic.“ (…) „Contra le-a prezentat toate actele, extrase de cont. A renunţat la tot ceea ce era în plus peste 800.000 de dolari.“, Cristi Borcea, preşedinte executiv la Dinamo
MĂRTURIE MINCINOASĂ Cosmin Contra va avea dosar penal
Cosmin Contra este singurul dintre jucătorii transferaţi fraudulos chemat să dea explicaţii în faţa procurorilor. Declaraţiile sale i-au făcut mai mult rău, deoarece vor face obiectul unui dosar penal ce va fi disjuns.
„Guriţă“ le-a spus procurorilor, pe 22 mai 2008, că a avut o înţelegere cu clubul Dinamo prin care orice sumă care ar depăşi plafonul minim de 800.000 de dolari, stabilit pentru un transfer al său, urma să ajungă în contul agentului Ioan Becali. Afirmaţia lui Contra n-a fost confirmată de niciunul dintre membrii Consiliului Director de la Dinamo.
Contra a susţinut că, în momentul în care cluburile s-au înţeles asupra sumei de transfer, cifrată la 1.812.500 de dolari, le-ar fi spus şi celor de la Alaves să plătească un milion de dolari direct în contul lui Ioan Becali. Avocatul lui Cristi Borcea a vorbit despre aceeaşi variantă, însă procurorii susţin că nu există niciun act care să probeze această înţelegere care contravenea regulamentelor în vigoare. Din actele puse la dispoziţie de Alaves reiese că Dinamo este singurul beneficiar al plăţilor în valoare de 1.812.500 de dolari. Suma a fost însă dijmuită de Borcea şi Becali.