35 de dealeri de heroină condamnaţi în Dosarul „Autobuzul”
- Georgeta Petrovici
- 31 ianuarie 2012, 14:45
Ancheta a durat trei ani, fiind distruse cele patru reţele din Banat, zona cu cel mai mare consum de heroină din România, după Bucureşti
Tribunalul Timiş a pronunțat, marți, condamnarea primilor inculpați din dosarul „Autobuzul”, în care sunt implicați 35 de dealeri de heroină și consumatori din Lugoj și București, inclusiv o polițistă de frontieră. Judecătorul s-a pronunţat în cazul celor 12 inculpați care şi-au recunoscut acuzaţiile aşa cum au fost formulate de către procurorul DIICOT în rechizitoriu. Lucian Atanasie, Garibaldi Iancu şi Gheorghe Emeric Şinka au primit câte cinci ani de închisoare cu executare, Costel Bălănescu şi Cosmin Olariu s-au ales cu patru ani de închisoare cu executare. Laurenţiu Sauca, Vasile Puzderie, frații Florin şi Cristian Bodea, Mihai Simon, Marius Mihăilescu şi Mihai Zuza au primit pedepse cu suspendare, urmând să fie eliberați sub supraveghere. Cu toții sunt dealeri de heroină, iar pentru că și-au recunoscut vina, au beneficiat de o reducere cu o treime a pedepsei.
Pentru restul inculpaţilor, 23 la număr, dosarul va fi disjuns, continuându-se judecata. Aceștia au ajuns în fața instanței după o anchetă a procurorilor DIICOT, ajutați de polițiștii de la Crimă Organizată, care a durat mai bine de trei ani, incluzând de la interceptări și telefoane ascultate până la infiltrări şi achiziţii sub acoperire. Acţiunea a vizat traficul cu droguri de mare risc din Lugoj, oraş considerat „placa turnantă a heroinei” din Banat.
Consumatorii de aici erau alimentaţi cu marfă adusă din Ferentari, de câţiva şefi de grupări, se arată în rechizitoriu. Aceștia asigurau finanţarea şi trasportarea drogurilor, care erau, ulterior, distribuite prin intermediul altor dealeri. Anchetatorii au identificat patru grupări, care se ocupa cu traficul de heroină, una dintre acestea fiind condusă de Nicoleta Corina Rain, agent la Poliţia de Frontieră Timiş, la rândul ei consumatoare.