Solicitarea a fost făcută de către familia copilotului pentru a acoperi parţial costurile aferente spitalizării, serviciilor ulterioare de recuperare şi terapie, precum şi procurării medicamentelor prescrise..

“Aviatorul Gabriel Răzvan Petrescu este tânăr, nu are proprietăţi pe numele său, se încadrează în prevederile legislaţiei în vigoare, astfel încât ajutorul financiar va ajunge la beneficiar în primele zile ale lunii februarie. S-a acordat o singura  data din bugetul local suma maximă prevăzută de lege” a spus Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al primăriei.

În 90 de zile, familia Petrescu trebuie să facă dovada că suma de 3.000 de lei a fost chetuite pentru spitalizare.

Te-ar putea interesa și: