Evenimentul Zilei > EVZ Special > 25 DE ANI de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Misterele încep să se spulbere. Iliescu și camarila sa, scoși basma curată, în 2008, de Alina Bica
25 DE ANI de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Misterele încep să se spulbere. Iliescu și camarila sa, scoși basma curată, în 2008, de Alina Bica

25 DE ANI de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Misterele încep să se spulbere. Iliescu și camarila sa, scoși basma curată, în 2008, de Alina Bica

Într-o rezoluție, din 17 iunie 2009, a procurorilor din Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul General se arată că, doar pentru anumite persoane, participante la Mineriada din 13-15 iunie 1990, s-a luat decizia trimiterii în judecată. Marii vinovați ai crimelor de atunci au fost scoși basma curată de fosta șefă a DIICOT Alina Bica, în prezent arestată pentru corupție.

Astfel, a fost trimis în judecată Nicolae Cămărășescu– fost lider sindical al minerilor din Valea Jiului – pentru că a intrat fără drept în instituții de stat și le-a tulburat activitatea prin acte de violență. Minerul Danciu Petre și polițiștii Nicolae Ion și Dumitrescu Corneliu au fost și ei trimiși în judecată, dar pentru furt calificat. În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în data de 14 iunie 1990, au pătruns în domiciliul lui Ion Rațiu, de unde au sustras mai multe bunuri şi suma de 100.000 de dolari.

Pe lângă aceștia, a mai fost trimis în judecată minerul Denes Domokos pentru tentativă de omor asupra lui Marian Munteanu. În fapt Denes Domokos a încercat, fără succes, să-l decapiteze pe fostul lider al Ligii Studenților de pe atunci.

Procurorul Dan Voinea i-a pus sub acuzare pe Ion Iliescu&Co și Alina Bica i-a scos!

Conform ordonanţei de declinare din 28.12.2007, a Secţiei Parchetelor Militare nr.222/P/2007: „(…)Față de ofițerii mai susmenționați, precum și față de persoanele civile enumerate anterior, s-a dispus începerea urmăririi penale, la datele consemnate în dreptul fiecăreia, ca urmare a faptului că, în exercitarea atribuţiilor funcţiilor pe care le-au îndeplinit, au determinat forţele militare ale Ministerului de Interne, Armatei şi Serviciului Român de Informaţii, precum şi grupuri mari de persoane civile din bazinele carbonifere Valea Jiului, Gorj, Prahova, Bacău şi din centrele industriale Galaţi, Buzău, Călăraşi, Braşov, Constanţa, Alexandria, Slatina, Alba-Iulia etc., să intervină în forță, pentru reprimarea demonstranților în Piața Universității, precum și a opozanților politici”.

Tot din această Rezoluție, avizată de procurorul general Laura Codruța Kovesi, aflăm că generalul Dan Voinea, de la Secția Parchetelor Militare, a consemnat că: „Față de învinuitul Iliescu Ion s-a început urmărirea penală prin rezoluția Secției Parchetelor Militare cu nr.75/P/1998 din data de 9.06.2005”. Alina Bica, procuror șef la DIICOT, a decis, însă, scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Iliescu, în 2008. Același lucru s-a decis și pentru Virgil Măgureanu, Chițac, Stănculescu și restul inculpaților.

Complotul ucigaș de la Scroviștea

Într-un fragment din dosar se vorbește despre o ședință de taină, ce a avut loc la reședința prezidențială de la Scroviștea, în 11 iunie 1990. Potrivit unei declarații date de un martor ocular acolo, s-a hotărât aducerea minerilor la București: „În data de 11.06.1990, am fost solicitat de către conducerea statului să particip la o şedinţă la Scroviştea. Am ajuns mai târziu şi am constatat că era o vânzoleală printre participanţi. Aici, mi-aduc aminte, au mai participat Ion Iliescu, Petre Roman, Dan Iosif, N.S. Dumitru, Vasile Văcaru, Dan Marțian și mulți alții. Ajungând mai târziu, am tras concluzia că toţi aceştia discutau despre o posibilă intervenţie în forţă pentru degajarea Pieţei Universităţii. Am auzit că N.S. Dumitru ar fi fost cu ideea de a aduce niște muncitori care să facă curățenie în piață. Când am auzit acestea, am reacționat, spunând că nu sunt sănătoși la cap dacă fac acest lucru… Ion Iliescu a avut ideea de a supune la vot, în mod democratic, intervenția în forță asupra manifestanților”.

Publicat in categoriile: EVZ Special
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: