Evenimentul Zilei > Actualitate > 240 de milioane de dolari pentru un apartament
240 de milioane de dolari pentru un apartament

240 de milioane de dolari pentru un apartament

Cel mai scump apartament din lume, situat în centrul Londrei, în James Square, a fost vândut cu 120 de milioane de lire (240 milioane de dolari). Numele cumpărătorului nu a fost, însă, dat publicităţii.

Clădirea, unde se află apartamentul, este ocupată în prezent de birouri. Astfel că, acestea vor fi demolate şi vor fi înlocuite cu şase apartamente de lux. Agenţiile imobiliare din zonă au precizat că există alţi trei cumpărători interesaţi de apartamentele din această clădire.

Se cunosc foarte puţine detalii despre reconstrucţia acestei clădiri. Doar că vor fi amplasate panouri solare pe acoperişul clădirii şi un lift pentru maşini la subsol.

Labarre Trading, compania care a vândut acest apartament, a intrat în posesia întregii clădiri şi a altei case chiar de lângă cu 125 milioane de lire în 2007.

Una dintre cele mai scumpe case din lume este localizată tot în Anglia şi este cotată la 100 de milioane de dolari. Are 103 camere, 5 piscine şi un drum de marmură, încălzit,pentru maşini.

(10:54)

 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: