20 ianuarie. Retragerea Patriarhului Teoctist, o mișcare care a zguduit Biserica Ortodoxă

Patriarhul Teoctist la întronizarea lui Daniel ca mitropolit al Moldovei. sursa: Agerpres

20 ianuarie, presa încă nu înțelegea ce s-a întâmplat. Cu două zile înainte, un comunicat oficial al Sfântului Sinod anunța retragerea Patriarhului Teoctist (Patriarh al BOR în perioada 1986-2007). După decenii de „colaborare oficială” cu regimul ateu, vârful ierarhiei ecleziastice a devenit ținta unei revolte care nu venea doar din exterior, ci și din interiorul propriilor rânduri.

Patriarhul Teoctist, învinuit de colaborare cu Ceaușescu

Rădăcina nemulțumirilor se afla în evenimentele sângeroase din decembrie 1989. În acele zile critice, preoții nu au tras clopotele și nu au bătut toaca în sprijinul revoluționarilor. Această pasivitate, dictată de o ierarhie obișnuită să nu supere puterea politică din România, a fost percepută ca o trădare. Imaginea Patriarhului Teoctist era grav afectată de telegrama de felicitare trimisă lui Nicolae Ceaușescu pe 19 decembrie, după masacrul de la Timișoara. Deși ea fusese semnată de toți membrii Sfântului Sinod, doar lui i se reproșa acest lucru în zilele de după evenimentele din Decembrie 1989.

Mai mult, unii studenți teologi fuseseră prezenți la CC pe 22 decembrie, aceștia purtau haine civile, temându-se de reacția mulțimii. Abia după victoria Revoluției, clerul a ieșit pe străzi, însă pentru mulți tineri teologi, acest gest a fost considerat tardiv și oportunist. Această conștiință a vinovăției a alimentat ceea ce avea să devină „Revoluția golanilor teologi”.

Manifestația din fața Palatului

Ziua de 18 ianuarie 1990 a reprezentat punctul culminant al presiunii stradale asupra Bisericii. În timp ce la Palatul Patriarhal se desfășura ședința extraordinară a Sfântului Sinod, afară se adunaseră grupuri de presiune formate din clerici, monahi și studenți teologi, nu foarte mulți, în jur de 200. Acești „golani” clericali, cum aveau să fie numiți ulterior de critici, cereau imperativ demisia Patriarhului.

Atmosfera era electrizantă. Un preot din Piatra Neamț, purtând o brasardă tricoloră, coordona mulțimea care striga lozinci anticomuniste și antisecuriste aplicate contextului bisericesc. Din incinta Patriarhiei ieșeau periodic emisari care încercau să liniștească spiritele, anunțând succesiv că „patriarhul își scrie demisia”, că „se redactează comunicatul” sau că „se bate la mașină”. În acest timp, într-un contrast izbitor, alți preoți se rugau în biserica de vizavi pentru o soluție pașnică a crizei.

În urma acestei presiuni fără precedent, Cancelaria Sfântului Sinod a emis un comunicat prin care anunța retragerea Patriarhului Teoctist. Documentul, de o importanță istorică majoră, invoca oficial „motive de sănătate și vârstă înaintată”, mascând astfel realitatea politică a momentului.

COMUNICAT de la PATRIARHIA ROMÂNĂ, Cancelaria Sfântului Sinod

Astăzi a avut loc ședința extraordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezența dl. prof. Nicolae Stoicescu, Ministrul Cultelor.

În cadrul lucrărilor, Preafericitul Patriarh TEOCTIST a depus Sfântului Sinod cererea de retragere la pensie, din motive de sănătate și vârstă înaintată. Sfântul Sinod a luat act de această cerere și a hotărât, potrivit canoanelor și Statutului Bisericii Ortodoxe Române, constituirea unei locotenențe alcătuită din cei trei mitropoliți aflați în funcție: Mitropolitul ANTONIE al Ardealului; Mitropolitul NESTOR al Olteniei; Mitropolitul NICOLAE al Banatului; (completată cu un Episcop Eparhiot, Episcop TIMOTEI al Aradului, și un Episcop Vicar, ROMAN Ialomițeanu).

Această locotenență urmează să funcționeze potrivit rânduielilor canonice și bisericești până la alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.(...)

Pe lângă retragerea patriarhului, comunicatul anunța și alte schimbări bruște, precum retragerea Episcopului Emilian Birdaș de la Alba Iulia (înlocuit administrativ de preotul vicar Ion Andreiicuț) și numirea lui Ion Mihălțan ca Arhiereu la Oradea. Era o tentativă de reînnoire rapidă a ierarhiei, blocată anterior de „vechiul regim dictatorial”.

Valeriu Anania și discuțiile cu Patriarhul

În timp ce istoria oficială reține adesea doar vacarmul străzii din 18 ianuarie, mărturia lui Valeriu Anania, viitorul Mitropolit al Ardealului, cu numele sfânt de Bartolomeu, într-un interviu din “România Liberă”, dezvăluie o cronologie mult mai calmă și mai meditativă a „căderii” Patriarhului. Pentru Anania, evenimentul nu a fost doar o capitulare, ci începutul unui proces de înnoire pe care însuși Teoctist l-a acceptat ca fiind necesar.

Relatarea lui Anania începe prin a sublinia forța intelectuală și morală a Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, care ajunsese la 11 membri. Grupul a fost constituit la începutul lunii ianuarie 1990, reunind figuri de o uriașă autoritate morală și intelectuală. Printre membrii săi s-au numărat Arhimandritul Bartolomeu Anania, văzut ca liderul informal, fost deținut politic, părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog român al secolului XX, părintele Constantin Galeriu, un duhovnic iubit și intelectual de marcă, Daniel Ciobotea, pe atunci tânăr teolog format în Occident, viitorul Patriarh, Teodor Baconschi și alți tineri intelectuali.

Cooptarea unor figuri precum pictorul Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, părintele Constantin Voicescu (fost deținut politic) a oferit grupului o legitimitate care nu putea fi ignorată de Patriarh.

Teoctist nu a fost alungat

La primul dialog oficial, avut în 10 ianuarie 1990, ierarhia superioară (Sinodul Permanent) recunoscuse deja nevoia de reformă. Totuși, nimeni nu anticipa că „înnoirea” va începe chiar de la vârful piramidei atât de repede. Momentul de cotitură nu a avut loc în stradă, ci într-un birou liniștit, duminică seara. Patriarhul Teoctist i-a chemat pe părintele Galeriu și pe Valeriu Anania pentru o consultare de conștiință. Întrebarea sa a fost directă: „Este cazul să mă retrag?”

Răspunsul celor doi reformatori a fost de o eleganță canonică remarcabilă. Deși militau pentru înnoire, nu au vrut să forțeze nota: „Este o problemă pe care o veți decide singur”, i-au spus aceștia, sfătuindu-l chiar să nu se grăbească. Această nuanță este esențială: Teoctist nu a fost „alungat” de Grupul de Reflecție, ci a fost ajutat de aceștia să exploreze propria sa cale spre retragere.

Luni seara, pe 15 ianuarie, decizia era deja luată. Teoctist l-a informat pe Anania că hotărârea sa este definitivă și că o va anunța în ședința de joi, 18 ianuarie, a Sfântului Sinod. Descrierea stării patriarhului făcută de Anania este tulburătoare: „Era calm ca în pragul eliberării.”

Cronologia unei despărțiri (17-18 ianuarie)

Miercuri dimineața, 17 ianuarie 1990: Patriarhul îl sună pe Anania să-i spună că a informat deja un grup de studenți teologi despre intenția sa. El îi dă „undă verde” lui Anania să vorbească deschis despre acest lucru.

Miercuri seara: Anania și Galeriu merg la Institutul Teologic pentru a discuta cu studenții și profesorii, pregătind terenul pentru anunțul oficial.

Miercuri, ora 23:20: Ultimul telefon de „rămas bun” al Patriarhului către Anania, înainte de ședința istorică de a doua zi.

Tendințe revoluționare

Mărturia lui Valeriu Anania relevă faptul că retragerea Patriarhului Teoctist a fost, în esență, un act de voință personală și o căutare a „libertății” interioare, asumată cu două zile înainte ca presiunea directă a străzii să se manifeste. Deși au existat facțiuni interne care au încercat să-l convingă să nu renunțe la scaun, Teoctist a rămas ferm, alegând să prioritizeze sănătatea și descătușarea de povara funcției, într-un spirit surprinzător de conciliant față de Grupul de Reflecție, căruia i-a oferit chiar spațiu de lucru și consultare în incinta Palatului Patriarhal.

În ceea ce privește factorii externi, Anania subliniază că demonstrațiile stradale ale clerului au fost mai degrabă o reacție tardivă, decizia fiind deja cristalizată în urma semnalelor virulente ale presei.

Acesta deplânge, în interviu, lipsa unei dimensiuni duhovnicești a protestelor, care ar fi trebuit să fie marcate de rugăciune și nu doar de lozinci, și reiterează caracterul dezinteresat al acțiunilor Grupului de Reflecție, ai cărui membri, inclusiv el însuși, au urmărit exclusiv binele Bisericii, excluzând orice ambiție personală pentru viitoare candidaturi ecleziastice.

Exilul la Sinaia

După demisie, Teoctist s-a retras la Mănăstirea Sinaia. Această perioadă a fost marcată de un atac mediatic violent. Presa, nou descoperită ca „a patra putere în stat”, a inițiat campanii agresive împotriva sa. Deși acuzațiile de colaborare erau justificate din punct de vedere laic, mulți istorici consideră că mass-media de atunci a ignorat nuanțele supraviețuirii Bisericii sub un regim ateu, transformându-l pe Patriarh într-un țap ispășitor pentru toate compromisurile instituției.

Totuși, în timp ce elitele intelectuale și presa cereau „lustrația”, în profunzimea țării se producea o schimbare de curent. Credincioși de rând, mănăstiri și parohii au început să inunde Sinodul cu scrisori prin care cereau revenirea Patriarhului, temându-se că destabilizarea bisericii va duce la pierderea unității naționale.

Pe 4-5 aprilie 1990, Sfântul Sinod a luat o decizie surprinzătoare: a revocat demisia Patriarhului Teoctist. Motivul invocat a fost acela că demisia fusese dată sub presiune, deci era nulă din punct de vedere canonic. Sinodul a considerat că, în acele momente de incertitudine, experiența și autoritatea lui Teoctist erau indispensabile pentru a naviga prin noile realități politice.

De ce a revenit Teoctist

„Iliescu şi compania nu i-au cerut Patriarhului să plece şi l-au ajutat să revină peste câteva luni. Pentru că plecarea lui ar fi dat un semnal prost şi în lumea politică aşa cum era ea reconstituită, ca CPUN, primul parlament pluralist.

Dacă Patriarhul pleca, poate trebuia să plece toată lumea care avusese de-a face cu comunismul. Şi tocmai că s-a dorit ca prin revenirea patriarhului să se dea în întreaga societate semnalul continuităţii discrete”, mai afirmă Teodor Baconschi într-un interviu dat la Digi 24

Comunicatul integral din 18 ianuarie 1990

Astăzi a avut loc ședința extraordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezența dl. prof. Nicolae Stoicescu, Ministrul Cultelor.

În cadrul lucrărilor, Preafericitul Patriarh TEOCTIST a depus Sfântului Sinod cererea de retragere la pensie, din motive de sănătate și vârstă înaintată. Sfântul Sinod a luat act de această cerere și a hotărât, potrivit canoanelor și Statutului Bisericii Ortodoxe Române, constituirea unei locotenențe alcătuită din cei trei mitropoliți aflați în funcție: Mitropolitul ANTONIE al Ardealului; Mitropolitul NESTOR al Olteniei; Mitropolitul NICOLAE al Banatului; (completată cu un Episcop Eparhiot, Episcop TIMOTEI al Aradului, și un Episcop Vicar, ROMAN Ialomițeanu).

Această locotenență urmează să funcționeze potrivit rânduielilor canonice și bisericești până la alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În aceeași ședință, Sfântul Sinod a aprobat cererea de retragere a Preasfințitului Episcop EMILIAN BIRDAȘ de la administrația Episcopiei Alba Iulia și rămânerea sa la dispoziția Sfântului Sinod. Odată cu retragerea Preasfinției Sale, permanența Consiliului Eparhial și Consiliului Eparhial Provizoriu, prezidate de Preacuviosul Preot Vicar administrativ Ioan ANDREIICUȚ, va asigura conducerea administrativă a Eparhiei până la alegerea canonică a unui nou Episcop. În această perioadă, din punct de vedere canonic, Eparhia va funcționa sub directa jurisdicție a Înaltpreasfințitului Mitropolit ANTONIE al Ardealului.

Sfântul Sinod a simțit de mult timp nevoia unei reînnoiri privind numiri de noi ierarhi, însă acest lucru a fost stagnat de vechiul regim dictatorial. În noile condiții de adevărată libertate religioasă, acest lucru a început la această ședință prin alegerea Preacucernicului Părinte Conferențiar Ion MIHĂLȚAN, de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, ca Arhiereu la Episcopia Ortodoxă Română a Oradeei, cu titlul de „Bihoreanul”.

De asemenea, Sfântul Sinod a luat hotărâri și a adus precizări în legătură cu constituirea de organe provizorii la parohii, protoierii și eparhii, până la viitoarele alegeri de organe deliberative și executive. Sfântul Sinod are în vedere și alte măsuri organizatorice pentru revitalizarea vieții bisericești, ținând seama de schimbările înnoitoare din țara noastră.

Membrii Sfântului Sinod salută cu multă bucurie înființarea de către Frontul Salvării Naționale a Ministerului Cultelor și își exprimă speranța unei bune colaborări cu noile autorități, pentru binele Bisericii strămoșești și al patriei noastre, România liberă.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române