12 ostatici coreeni, eliberati de talibani

12 ostatici coreeni, eliberati de talibani

Talibanii au eliberat 12 dintre cei 19 ostatici sud - coreeni retinuti, ca urmare a unui acord la care au ajuns cu guvernul de la Seoul, informeaza Reuters.

Ostaticii eliberati au trecut sub grija Comitetului International "Crucea Rosie" si se afla acum in trei locatii ale organizatiei din centrul Afganistanului.

Restul prizonierilor vor fi eliberati in urmatoarele 48 de ore.

Desi talibanii nu au realizat ceea ce si-au propus initial - retragerea personalului militar corean sau eliberarea de prizonieri ai gruparii - conducatorii gruparii afgane sustin ca vor insista in continuare pentru obtinerea de astfel de compromisuri din partea altor state. Patru afgani si un inginer german rapiti pe 18 iulie sunt in continuare tinuti captivi de talibani.

Coreea de Sud isi va retrage personalul militar pana la sfarsitul anului 2007, asa cum era stabilit inca dinaintea rapirii celor 23. Totusi, in urma negocierilor, oficialii de la Seoul au asigurat gruparea talibana ca nu vor mai permite misionarilor crestini coreeni sa activeze in Afganistan.

Ne puteți urmări și pe Google News