Vestea momentului pentru pensionarii din România. Ce se întâmplă cu cea de-a doua tranșă a ajutorului din luna decembrie

Vestea momentului pentru pensionarii din România. Ce se întâmplă cu cea de-a doua tranșă a ajutorului din luna decembrieplata pensii / sursa foto: arhiva EVZ

Ministrul Muncii, Florin Manole, a oferit asigurări ferme pensionarilor cu venituri mici în privința ajutorului financiar prevăzut pentru finalul acestui an. Oficialul a declarat că nu există riscul ca populația vulnerabilă să nu primească sumele promise și că sprijinul financiar va fi distribuit conform calendarului stabilit, respectiv în luna decembrie.

Sumele acordate variază între 300 și 500 de lei, în funcție de nivelul veniturilor fiecărui beneficiar. Această măsură vizează exclusiv persoanele vârstnice care încasează o pensie lunară mai mică de 3.000 de lei.

Vestea momentului pentru pensionarii din România. Ce se întâmplă cu cea de-a doua tranșă a ajutorului din luna decembrie

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate sâmbătă seară la Alba Iulia, reprezentantul Guvernului a fost întrebat direct dacă la bugetul de stat există fondurile necesare pentru acoperirea acestei tranșe. Ministrul Muncii a eliminat rapid orice ipoteză privind posibile întârzieri sau lipsuri financiare.

„Da, cu siguranţă, nu există nicio dilemă”, a răspuns Florin Manole. Acesta a explicat că plățile care urmează să fie efectuate înainte de sărbătorile de iarnă au fost planificate încă de la elaborarea strategiei bugetare pentru anul în curs.

„Banii sunt prinşi în buget încă de la începutul acestui an, când s-a votat legea bugetului, nu există niciun motiv de îngrijorare”, subliniază Manole.

Florin Manole

Florin Manole. Sursă foto: Facebook

Prioritatea Guvernului: Indexarea pensiilor în locul ajutoarelor temporare

În cadrul aceleiași întâlniri cu presa, ministrul a fost chestionat și în legătură cu posibilitatea de a prelungi acest program de sprijin financiar și pentru anul viitor. Florin Manole a punctat că, deși tichetele și sprijinul în bani au ajutat la acoperirea cheltuielilor curente ale bătrânilor, soluția sustenabilă pe termen lung rămâne ajustarea directă a veniturilor lunare.

A doua tranșă ajunge în decembrie

El a recunoscut deschis că acest tip de ajutor financiar a reprezentat doar o măsură provizorie pentru o problemă mult mai profundă.

Oficialul a precizat că ar „prefera să facă indexarea pensiilor” şi nu acest sprijin despre care admite că „a fost util, necesar, dar a fost un pansament insuficient pentru o situaţie care trebuia să se rezolve cu indexarea pensiilor”.

A doua tranșă a sprijinului pentru pensionari va ajunge la beneficiari în luna decembrie, prin intermediul Poștei Române și al cardurilor bancare, odată cu plata pensiei curente.