În ţara de provenienţă a postului, producţia a atins cote de piaţă de peste 50%, potrivit reprezentanţilor Kanal D, performanţă egalată doar de meciurile echipei naţionale de fotbal. „1001 de nopţi“ i-a atras pe telespectatorii turci prin abordarea inedită a unei drame şi prin spulberarea prejudecăţilor sociale ale lumii musulmane, cunoscută pentru stricteţea cu care respectă tradiţiile.

Drama unei mame

Serialul se va difuza la Kanal D în fiecare luni şi marţi, de la ora 20.15, şi va spune povestea lui Sehrazat (Berguzer Korel), o tânără care şi-a pierdut soţul într-un accident de maşină şi care încearcă să-şi salveze copilul bolnav de leucemie.

Producţia debutează cu momentul în care personajul principal trebuie să facă rost de 200.000 de dolari pentru fiul ei. Respinsă de rude, tânăra arhitectă cere aceşti bani patronului firmei de construcţii la care lucrează. Propunerea pe care o primeşte de la şeful ei, însă, îi va da lui Sehrazat viaţa peste cap.

Odată cu debutul serialului, Kanal D lansează un concurs prin care, săptămânal, doi telespectatori pot intra în posesia unui câştig de câte 5.000 de euro. Tot ce trebuie să facă cei interesaţi este să trimită un SMS cu răspunsul corect la o întrebare care vizează acţiunea filmului.