10 brazi creaţi de bloggeri, scoşi la vânzare pentru copiii săraci

10 brazi creaţi de bloggeri, scoşi la vânzare pentru copiii săraci

Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat de Salvaţi Copiii, continuă online, până pe 31 decembrie. Cei care vor să doneze bani pentru a sprijini educarea copiilor fără posibilităţi pot licita pentru 10 brazi creaţi special de bloggeri români.

În plus, anul acesta, toţi cei care vor să se alăture demersului Salvaţi Copiii pentru sprijinirea accesului la educaţie al copiilor provenind din medii defavorizate o pot face în perioada 13- 31 decembrie 2010, donând 2 euro prin SMS, la numărul 890, oferit gratuit de Vodafone, Orange şi Cosmote. Campania de strângere de fonduri are anul acesta şi o componentă online, cu implicarea mai multor bloggeri şi persoane publice prezente în social media, care s-au alăturat cauzei susţinute de organizaţia Salvaţi Copiii, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, pagina de Facebook a organizaţiei găzduieşte o aplicaţie dezvoltată împreună cu Republika Interactive prin care fiecare din cei care o accesează poate îndeplini dorinţa de Crăciun a unui copil din programele Salvaţi Copiii.

Campania va fi sprijinită şi de persoane publice şi bloggeri precum Andi Moisescu, Tudor Chirilă, Bobby Voicu, Cristian Birta, care vor susţine pe paginile lor aplicaţia şi sistemul de donare.

Brazi inediţi, licitaţi online În paralel, 10 bloggeri - Ruxandra Predescu, Viorel Copolovici, Adrian Hădean, Mugur Frunzetti, Nebuloasa (Oltea Zambori), Maldita (Daniela Petrescu), Diana Stoleru, Daniel Răduţă, Razvan Marc, LumeMare (Roxana şi Alex Farca) au creat câte un brad special, care va fi licitat pe site-urile şi bloggurile lor pentru a sprijini copiii săraci să meargă la şcoală.

"Este extraordinar gestul acestor oameni, care, cu o mare sensibilitate, au gândit şi creat brazi de Crăciun absolut inediţi. Este minunat că oamenii sunt sensibili la problemele celor mai vulnerabili, copiii care provin din medii precare din punct de vedere economic şi social, şi că ne vin ei în întâmpinare. Iniţiativa lor este o lecţie de solidaritate umană pe care trebuie să ne-o însuşim cu toţii", spune Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii. Adi Hădean, bucătar vestit, are un brad albastru, alături de care aşază un cozonac şi alte bunătăţi pregătite chiar de el. Diana Stoleru a creat un brad din satin, tafta şi tul, care imaginează fluturi liberi şi lumină.  Daniel Răduţă, ajutat de soţia lui, a realizat un brad cu mult mai frumos şi delicat decât te-ai fi putut aştepta la un specialist IT!, susţin cei de la Salvaţi Copiii.  Roxana şi Alex Farca au creat un brad cu specific de călătorie, iar Daniela Petrescu a lucrat cu drag şi spor la un brad-supriză pentru cei mici. Brazi din bezea şi din Thailanda Răzvan Marc, prezentator de televiziune, s-a alăturat cu entuziasm proiectului, creând un brad original, care va fi licitat pe site-ul său. Viorel Copolovici a făcut un brăduţ din bezea, cu fructe uscate şi alte podoabe culinare, pe care îl puteţi vedea pe site-ul său. Iar Ruxandra Predescu a creat un braduţ mai special, cu daruri deja aşezate, şi un colţ de cer care vine, surprinzător, din Thailanda. Proiectul din online este menit să continue tradiţionala licitaţie a Festivalului Brazilor de Crăciun care a avut loc pe 9 decembrie, la Palatul Parlamentului. În cadrul acesteia, brazii creaţi de 19 designeri români, cărora li s-au adăugat cei realizaţi de copiii de la Mark Twain International School, Şcoala Europeană şi Salvaţi Copiii România, au fost licitaţi de oameni de afaceri şi de personalităţi ale vieţii publice româneşti. Site-urile unde pot fi licitaţi brazii: www.adihadean.ro www.dianastoleru.ro www.pranzuldincaserola.ro www.printreranduri.eu www.lumeamare.ro www.razvanmarc.ro www.mugurfrunzetti.ro www.danielraduta.ro www.nebuloasa.info www.maldita.ro

Ne puteți urmări și pe Google News