Liber la CĂSĂTORII unisex și în Chile. Doamna președinte Michelle Bachelet RELAXEAZĂ legile

Liber la CĂSĂTORII unisex și în Chile. Doamna președinte Michelle Bachelet RELAXEAZĂ legile

Liber la căsătorii unisex, parlamentul din Chile a primit luni un proiect de lege din partea preşedintei Michelle Bachelet privind legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Legea le-ar permite cuplurilor gay să adopte copii şi ar defini căsătoria ca 'uniune între două persoane', şi nu între un bărbat şi o femeie, a relatat portalul de ştiri Emol.

 

"Facem acest lucru pentru a garanta un act de justiţie, ca cei care îşi doresc să trăiască împreună să poată face acest lucru aşa cum vor, în deplină libertate, mândrie şi bucurie", a spus Bachelet, conform Emol.

 

Fostul preşedintele chilian Sebastian Pinera, care speră să candideze din partea coaliţiei conservatoare de opoziţie Vamos Chile la alegerile prezidenţiale de la 19 noiembrie, a declarat la un post de radio că mariajul nu trebuie confundat cu parteneriatul între persoane de acelaşi sex, adăugând că este împotriva tuturor formelor de discriminare şi în favoarea drepturilor egale pentru cuplurile gay.

 

Potrivit Agerpres, congresul chilian, la iniţiativa guvernului Bachelet, a relaxat legea privind avorturile la începutul lunii august.

 

Întreruperea de sarcină a fost dezincriminată în trei situaţii: când viaţa mamei este în pericol, când fetusul nu mai are nicio şansă de supravieţuire şi în caz de viol.

Ne puteți urmări și pe Google News