FOTOGRAFIA care DISTRUGE toate ZVONURILE. Nepotul dictatorului Mao Zedong, despre care se spunea că MURISE în Coreea de Nord, este ÎN VIAȚĂ

FOTOGRAFIA care DISTRUGE toate ZVONURILE. Nepotul dictatorului Mao Zedong, despre care se spunea că MURISE în Coreea de Nord, este ÎN VIAȚĂ

Mao Xinyu, singurul nepot al fostului lider comunist din China Mao Zedong, a făcut o apariție publică, săptămâna trecută. Bărbatul a redus la tăcere vocile care susțineau că acesta ar fi fost omorât în Coreea de Nord, luna trecută.

La sfârșitul lunii aprilie, 32 de turiști chinezi și-au pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut în Coreea de Nord. La acea vreme, oficialii din China au făcut publice 26 de nume, dar au ținut secrete alte identitățile celorlalte persoane implicate în accident. Din acest motiv, o publicație a raportat faptul că Maiorul General Mao s-a aflat printre indivizii care și-au pierdut viața, conform Korea Herald.

Un ziar din Hong Kong a publicat, duminică, o poză cu oficialul armatei, în timp ce acesta vizita o companie de stat din China, în ziua de vineri. Împreună cu alți oficiali, nepotul dictatorului comunist a vizitat institutul de cercetare și laboratoarele întreprinderii.

O fotografie din 2013 cu nepotul fostului lider comunist. Sursa FOTO: Yonhap

În urma accidentului din 22 aprilie, liderul nord-coreean Kim Jong-un a vizitat ambasada chineză din Phenian, exprimându-și „regretele depline”, conform televiziunii de stat din Nord, alimentând speculațiile cu privire la dispariția unor personalități importante.

Militarul este singurul fiu al lui Mao Anqing, singurul dintre fii lui Mao Zedong care supraviețuise. Fiul dictatorului chinez a murit în 2007.

La doar doi ani după dispariția tatălui său, nepotul fostului lider a devenit cel mai tânăr general din China. Se zvonește că acesta a vizitat Coreea de Nord de cinci ori.