Zi cu emoţii pentru un fost şef al ANAF. Sorin Blejnar aşteaptă decizia pe fond în dosarul “Motorina”

Zi cu emoţii pentru un fost şef al ANAF. Sorin Blejnar aşteaptă decizia pe fond în dosarul “Motorina”

Fostul şef al Fiscului Sorin Blejnar, soţii Diana şi Radu Nemeş, fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă şi alţi 11 inculpaţi din dosarul în care sunt acuzaţi de evaziune fiscal cu produse petroliere aşteaptă, mâine, decizia pe fond la Curtea de Apel Bucureşti.

În data de 10 mai, la ultimul termen al procesului, procurorul de şedinţă al DNA Daniela Băloi a cerut pedepse orientate spre maximum special pentru Sorin Blejnar, dar şi pentru ceilalţi 14 inculpaţi din dosar. „În cazul inculpatului Blejnar Sorin aveţi în vedere poziţia lui în grupul infracţional organizat. A ocupat funcţia de preşedinte al ANAF, iar aspectele pozitive cu privire la persoana acestuia – care i-au permis să ocupe această funcţie – nu pot fi reţinute. Solicităm condamnarea la câte o pedeapsă orientată spre maximum special pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa”, a solicitat procurorul DNA. În acest dosar, Sorin Blejnar este acuzat de complicitate la evaziune fiscală şi constituire de grup infracţional organizat. Surse apropiate procesului au declarat pentru EVZ că respectivul „maxim special” la care a făcut referire procurorul diferă: pe vechiul Cod penal Sorin Blejnar riscă 11 ani de închisoare, iar pe noul Cod penal, 15 ani de închisoare. În eventualitatea unei condamnări, lui Blejnar i se va aplica legea penală mai favorabilă, la care i se va adăuga un spor, constând într-o fracţie de 1/3 din pedeapsa la care ar putea fi condamnat pentru constituire de grup infracţional organizat, astfel că fostul şef al Fiscului riscă în jur de 13 ani de închisoare.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2011 - 2012, Radu şi Diana Nemeş, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Mihai Buliga, Andrei Florin Jugănaru, Dumitru Preda, Ovidiu Ioan Moldovan şi Pavel Dumitru Ghişe au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare.

Grupul ar fi fost sprijinit, în diferite modalităţi, de Sorin Blejnar, de fostul său şef de cabinet Codruţ Alexandru Marta, de Viorel Comăniţă şi de Florin Secăreanu, care reprezentau „palierul de protecţie”, precum şi de Mariana Vrînceanu, Nicolae Belba, Lucian Ionescu, „care se aflau în subordinea celorlalţi membri şi executau dispoziţiile acestora, cunoscând scopul urmărit”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii susţin că Radu şi Diana Nemeş, George Guliu şi SC Excella Real Grup SRL au ascuns sursa impozabilă corespunzătoare activităţilor reale pe care le desfăşura societatea, au înregistrat în contabilitate şi în declaraţiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achiziţii de ţiţei şi au omis înregistrarea operaţiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu aproximativ 56 milioane euro.