Zece turiști, salvați pe munte în doar 24 de ore, anunță Salvamont România

Zece turiști, salvați pe munte în doar 24 de ore, anunță Salvamont RomâniaSursa foto: Salvamont Prahova/Facebook

Serviciile Salvamont din Prahova, Gorj și Maramureș au intervenit în ultimele 24 de ore pentru salvarea a zece persoane aflate în dificultate pe munte. Potrivit datelor transmise de Salvamont România, echipele au răspuns la patru solicitări de urgență venite prin sistemul național 112.

Zece turiști, salvați pe munte în doar 24 de ore, trei au ajuns la spital

În decursul ultimei zile, Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat patru apeluri de urgență care au necesitat intervenția echipelor de salvare montană. În urma acestor acțiuni, zece persoane au fost salvate, iar trei dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare, fiind transportate la spital cu ambulanțe aparținând serviciilor SAJ, SMURD sau Salvamont, potrivit informațiilor transmise joi dimineață de Salvamont România.

Din totalul apelurilor, două au fost direcționate către echipa Salvamont Prahova, în timp ce alte intervenții au fost gestionate de structurile din Gorj și Maramureș.

Pe lângă solicitările de urgență, dispeceratul a mai recepționat 15 cereri de informații legate de traseele turistice montane, semn că mulți turiști au ales să se documenteze înainte de a porni la drum.

Reprezentanții Salvamont subliniază importanța „prudenței în activitățile desfășurate în zonele montane și încurajează publicul „să se alăture campaniei naționale de prevenire a accidentelor pe munte”.

Bilanțul intervențiilor din luna august

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) a prezentat bilanțul intervențiilor desfășurate în luna august 2025 de către cele 75 de echipe Salvamont, care aparțin celor 39 de structuri locale și județene active în cele 25 de județe cu activitate de salvare montană.

În cursul lunii august, echipele Salvamont din întreaga țară au fost implicate în 585 de misiuni de salvare și acordare a primului ajutor, ceea ce reprezintă o creștere cu 56 de intervenții față de aceeași perioadă a anului trecut. În urma acestor acțiuni, au fost asistate 701 persoane aflate în dificultate.

Dintre acestea, 204 persoane rănite au fost preluate de echipajele SMURD sau de Ambulanță, numărul acestora fiind cu 20 mai mare comparativ cu august 2024. De asemenea, 73 de persoane au fost transportate cu ambulanțele Salvamont, marcând o creștere de 36 de cazuri.

Majoritatea misiunilor, 488 la număr, au avut loc în zone montane

Pentru 31 de pacienți, evacuarea s-a realizat cu sprijinul elicopterelor SMURD-IGAV, cu un caz mai mult decât anul precedent. Din păcate, 13 persoane și-au pierdut viața pe munte, numărul deceselor fiind ușor mai mic comparativ cu anul anterior (minus 2), intervențiile în aceste cazuri constând în recuperarea și transportul trupurilor către serviciile de medicină legală.

Majoritatea misiunilor, 488 la număr, au avut loc în zone montane, unde au fost salvate 609 persoane. Alți 86 de turiști au solicitat asistență medicală la cabinetele de prim ajutor din bazele Salvamont. În plus, echipele de intervenție au acționat în 11 cazuri din afara perimetrului montan, în zone greu accesibile, unde s-a impus folosirea echipamentului și tehnicilor specifice.

În opt dintre intervenții au fost folosite drone, în două situații au fost mobilizați câini special antrenați pentru căutare, iar într-o intervenție s-a apelat la echipe de scafandri, utilizându-se detectorul pentru persoane înecate și o dronă subacvatică, se arată în comunicatul emis de către Salvamont Prahova. 

Ne puteți urmări și pe Google News