Yoga, interzisă în Malaezia

Yoga, interzisă în Malaezia

După ce au interzis tinerelor femei musulmane să poarte pantaloni, consiliul islamic din Malaezia a avertizat locuitorii musulmani ai ţării de riscurile grave la care se expun dacă practică yoga, scrie cotidianul "The Guardian".

Consiliul islamic, care conduce ţara, a emis un edict care interzice populaţiei practicarea exerciţiilor fizice yoga, temându-se de rădăcinile hinduse ale acestora.

Unltima decizie a consiliului naţional reflectă, încă o dată, înclinarea spre ramura din ce în ce mai conservatoare a islamului în Malaezia, ţară predominant musulmană. Această hotărâre a stârnit consternarea celorlalte grupuri etnice, care reprezintă aproximativ o treime din cei 27 de milioane de locuitori ai naţiunii asiatice.

Decizia (fatwa) a primit răspunsuri sarcastice din partea comentatorilor liberali care au cerut populaţiei să nu se lase

Dar Abdul Shukor Husim, preşedintele consiliului, a spus: "Suntem de părere că yoga, care îşi trage orginile din hinduism, combină exerciţiile fizice, elementele religioase, cântările şi credinţa în scopul atingerii liniştii interioare este, în fond, un drum spre dumnezeu. Noi credem că yoga disruge credinţa musulmană. Sunt alte modalităţi de a face exerciţii fizice. Poţi merge cu bicicelta, înota sau mânca alimente cu mai puţine grăsimi."

Hotărârea vine după ce consiliul a anunţat că tinerele femei musulmane care poartă pantaloni riscă să devină active sexual sau să "devină" lesbiene, sexul între homosexuali fiind interzis în Malaezia.

Guvernul a fost forţat să renunţe la hotărârea ce interzicea femeilor să călătorească singure în afara ţării, după protestele vehemente ale femeilor. Totuşi, guvernul a interzis folosirea cuvântului Allah de către persoane aparţinând altei religii decât cea musulmană, iar un important grup creştin din Malaezia a spus că Bibliile sunt confiscate la intrarea în ţară.

Din populaţia non-musulmană a Malaeziei, 25% sunt chinezi şi 8% sunt indieni, în principal hinduşi. Decizia consiliului nu se aplică pentru aceştia, însă majoritatea musulmanilor urmează hotărârile consilului din respect.

Ne puteți urmări și pe Google News