Stare de urgenţă în Yemen. Forţele regimului au tras în plin în protestatari

Stare de urgenţă în Yemen. Forţele regimului au tras în plin în protestatari

Aproximativ 45 de persoane au fost ucise şi alte 270 rănite ieri, la Sanaa, de tirurile lansate împotriva protestatarilor care continuă să ceară demisia preşedintelui Ali Abdallah Saleh, aflat de 32 de ani la conducerea Yemenului, au anunţat surse medicale locale, citate de BBC. Guvernul a anunţat instituirea stării de urgenţă.

Opoziţia acuză regimul că a comis un veritabil "masacru". "Acest asasinat nu contribuie la menţinerea lui Ali Abdallah Saleh la putere", afirmă într-un comunicat difuzat de postul de televiziune al-Arabiya purtătorul de cuvânt al opoziţiei parlamentare, Mohamed al-Sabri, citat de Agerpres.

Potrivit unor martori oculari, susţinătorii regimului de la Sanaa au deschis focul asupra manifestanţilor, de pe acoperişurile clădirilor situate în apropierea Pieţei Universităţii, unde la 21 februarie a fost instalată o tabără de protest, cerând plecarea de la putere a preşedintelui Saleh.

"Majoritatea răniţilor prezintă urme de glonţ în zona capului, a pieptului şi gâtului", a indicat pentru AFP un medic local.

Protestatarii, aflaţi cu miile în centrul Sanaa, după marea rugăciune musulmană de vineri, scandau "Poporul doreşte căderea regimului", iar un mare număr de oameni au arborat pancarte galbene, la iniţiativa unui grup de tineri care a denumit această zi "Vinerea avertismentului" la adresa preşedintelui.

S-a deschis focul în momentul în care manifestaţii au început să demonteze o baricadă ridicată de susţinători ai regimului, pentru a bloca una din străzile care duce la Piaţa Universităţii. Poliţia a făcut uz de grenade lacrimogene şi a folosit muniţie reală, împotriva mulţimii de oameni nemulţumiţi. Concesii insuficiente Un val de proteste, inspirate parţial de revoltele populare din Egipt şi Tunisia, a slăbit puterea preşedintelui Saleh asupra ţării afectate de sărăcie, vecină a gigantului petrolier Arabia Saudită şi bază a unei aripi regionale a Al-Qaida, împotriva căreia regimul de la Sanaa luptă cu ajutorul SUA. Peste 60 de persoane au murit în urma revoltelor în ultimele săptămâni.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de corupţie şi creşterea galopantă a şomajului în statul din Peninsula Arabică, în care 40% din populaţie trăieşte cu 2 dolari pe zi sau mai puţin, iar o treime se confruntă cu o foamete cronică.

Preşedintele Yemenului, Ali Abdullah Saleh, a ordonat în urmă cu câteva zile Consiliului Apărării Naţionale să înceapă implementarea ultimei iniţiative de reformă pe care a oferit-o opoziţiei  - pregătirea transferului puterii către parlament până la sfârşitul acestui an, informează agenţia oficială de presă Saba, citată de Xinhua.

Anunţul lui Saleh privind încheierea mandatului la sfârşitul acestui an a fost salutat de SUA şi UE. Această concesie nu mulţumeşte însă opoziţia, care cere plecarea imediată a şefului statului. Ali Abdullah Saleh, contestat de mai multe săptămâni, a promis săptămâna trecută organizarea unui referendum privind o nouă Constituţie, ce ar deschide calea spre un regim parlamentar cerut de opoziţie. El s-a pronunţat de asemenea pentru crearea unui guvern de unitate care să elaboreze un nou sistem electoral, oferte de asemenea respinse de opoziţie.

Ne puteți urmări și pe Google News