Compania aeriană low cost Wizz Air continuă să opreze cursele de Timişoara de pe aeroportul din Arad până duminică, 5 aprilie, deşi ar fi trebuit să revină la normal miercuri, 25 martie.
Zborurile au fost transferate din 18 martie, ca urmare a începerii unor lucrări de reabilitare a pistei Internaţional Traian Vuia din Timişoara.
Cin cauza lucrărilor, s-a interzis accesul aeronavelor mai grele de 50 de tone, singura companie afectată fiind Wizz Air, care operează cu avioane Airbus 320. Reabilitarea pistei costă 2 milioane de euro şi se face pe cheltuiala exclusivă a aeroportului timişorean.
Pentru că lucrările au fost prelungite, Wizz Air va continua să opereze din judeţul învecinat până duminică, 5 aprilie, inclusiv, susţine Iulia Goagă, purtătorul de cuvânt companiei.
„Lucrările s-au extins mai mult decât am estimat iniţial, tot ce ştim acum este că situaţia mai durează până duminică, 5 aprilie, la ora 12,30”, punctează Carmen Stoica, purtătoarea de cuvânt a aeroportului timişorean.
Pe lângă nemulţumirea pasagerilor, angajaţii aeroportului arădean vin şi ei cu porţia de supărare: ca să poată face faţă traficului aglomerat şi numărului mare de călători, toţi angajaţii au fost convocaţi la serviciu, chiar dacă se aflau în concedii de odihnă.
Până duminică toţi pasagerii care au de efectuat călătorii cu aeronavele roz sunt aşteptaţi pentru îmbarcare în Arad, pe cheltuială proprie. Wizz Air nu reuşeşte să asigure transportul decât pentru pasagerii care se întorc din călătorii în străinătate şi care sunt îmbarcaţi imediat după aterizare în autocare şi transportaţi la Timişoara.
Potrivit etimărilor, delocarea curselor Wizz Air afectează în medie 5.500 de pasageri săptămânal.