What`s Up riscă închisoarea? Decizia care poate să-i distrugă cariera

What`s Up riscă închisoarea? Decizia care poate să-i distrugă cariera

Marius Ivancea, pe numele de scenă, What`s Up ar putea fi condamnat pentru ultraj, după ce a fost violent și chiar a mușcat un polițist, asta după ce a agresat-o pe Alice Badea, iubita lui.

Instanţa de judecată  a dispus deschiderea unui dosar penal şi punerea sub control judiciar pentru 60 de zile pentru rapperul What`s Up, după incidentele de luni seară.

„La data de 09 decembrie a.c., în jurul orelor 18:30, secția 17 Poliție a fost sesizata prin serviciul de urgenta 112 de către o femeie, cu privire la faptul că fostul prieten o agresează. Ajunși la adresa apelantei din sectorul 5, polițiștii au observat un bărbat agitat care la vederea echipajelor de poliție a devenit recalcitrant. Persoana în cauză a fost imobilizată și condusă la Secția 17 Poliție. La sediul secției persoana a adus injurii polițiștilor și a manifestat un comportament agresiv. La acest moment, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și de drept. Activitatea se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”, au declarat reprezentanți ai Poliției după ce What`s Up a fost dus la Secția 17 de Poliție.

Potrivit anchetatorilor What`s Up a fost violent verbal, i-a amenințat pe oamenii legii, ba chiar l-a mușcat pe unul dintre polițiști.

„Marius Ivancea a fost audiat destul de repede la Parchet, la fel și cei implicați în caz, inclusiv iubita lui și martorii. Cum a sărit la trei polițiștii, i-a amenințat brutal, fizic și verbal, el are la dosar trei fapte de ultraj, ceea ce înseamnă la la finalizarea anchetei, pedeapsa lui va fi mai mare cu o treime decât cea prevăzută de lege. Conform Codului Penal, insulta, calomnia ori amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 ani. Deocamdată, What`s Up este cercetat sub control judiciar timp de 60 de zile”, a spus Andreea Ceaușu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

„A fost dur cu toată lumea, dar culmea, apoi, la secție, iubita nu a mai vrut să depună plângere. Din acest motiv, s-a decis ca dosarul să fie redirecționat către parchet, întrucât artistul a fost acuzat de ultraj, acuzație care este de competența procurorilor. Se evită astfel orice fel de implicare a poliției în dosar și ancheta este echidistant”, au povestit unul dintre martorii incidentului de luni seară, potrivit cancan.ro

Ne puteți urmări și pe Google News