Vrei să începi o afacere? Expoziţie de francize, în luna mai
- Ana Bâtc ă
- 22 februarie 2012, 13:12
O expoziţie de afaceri la cheie care pot fi puse în practică de întreprinzătorii români va avea loc în perioada 17-18 mai, la Sala Palatului din Capitală, a anunţat un comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Ministerul Economiei şi Ministerul Culturii sunt parteneri în cadrul celei de-a treia ediţii a International Franchise and Branding Exhibition, care va fi organizată de Asociaţia Română de Franciză (ARF).
Printre evenimentele care vor avea loc în cele două zile ale expoziţiei se numără Forumul de Franciză a Ţărilor de la Marea Neagră şi Balcani, lansararea campaniei Susţin Brandul Cultural Românesc, Tinerii Antreprenori, Femeia Antreprenor. Sunt aşteptaţi să participe specialişti din ministere, profesori, reprezentaţi ai universităţilor Harvard, Aydin University, ASE, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, avocaţi şi consultanţi din Irlanda, Marea Britanie, Croaţia, Polonia, Bulgaria, Serbia.
Totodată, ARF va iniţia, pe perioada expoziţiei, cursuri de specializare în franciză, la finele cărora Universitatea East London va elibera diplome. Cursurile vor fi sustinute de un lector de la Harvard University timp de două zile.
Brandurile autohtone, francizorii şi master francizaţii îşi pot rezerva standurile online. Mai multe informaţii puteţi obţine la numărul dedicat evenimentului, 074666 IFBE adică 0746.664.323.