Vrancea: Se întorc copiii stranierilor

Vrancea: Se întorc copiii stranierilor

Zeci de copii din Vrancea au anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean că se vor repatria anul acesta.

Criza financiară mondială determină întoarcerea în mumăr mare a familiilor care au emigrat în ultimii ani, în special în Italia şi în Spania.

Potrivit inspectorului şcolar general Iordache Bostan, în acest an şcolar, 211 elevi din ţările UE s-au întors în şcolile din Vrancea, în timp ce doar 100 au plecat la părinţi, peste hotare.

„Practic, cifrele s-au inversat. În ultimele luni, se observă o creştere a numărului elevilor veniţi din ţările Uniunii Europene. Majoritatea se întorc din Spania sau Italia, iar cei care pleacă se îndreaptă tot spre aceste ţări pentru a-şi urma părinţii. Sunt şi cazuri în care părinţii se întorc în recunoaştere şi îşi lasă copiii acolo, urmând să-i transfere ulterior", a declarat inspectorul scolar general, care apreciază că anul acesta se vor mai întoarce câteva sute de elevi de toate vârstele.

"Oficialii şcolari spun că în urma discuţiilor cu părinţii a reieşit că cei mai mulţi se reîntorc în patrie din pricina recesiunii mondiale care a redus numărul de locuri de muncă şi a scăzut veniturile salariale.

Oficialii şcolari vorbesc şi de greutăţile pe care le întâmpină micuţii reveniţî în ţară, care sunt generate în România cunosc o limbă în plus, însă au dificultăţi de adaptare pentru că programele din Italia sau Spania nu sunt echivalente cu cele de aici", spune şeful IŞJ.

Ne puteți urmări și pe Google News