Vrăjitoarele spun că Oana Zăvoranu le-a plătit să-i omoare mama. "Mi-a dat cam 20-30 de milioane pentru a-i face vrăji de moarte mamei sale"

Vrăjitoarele spun că Oana Zăvoranu le-a plătit să-i omoare mama. "Mi-a dat cam 20-30 de milioane pentru a-i face vrăji de moarte mamei sale"

Una dintre vrăjitoarele arestate ieri pentru şantaj şi înşelăcine a declarat că motivul pentru care Oana Zăvoranu a depus plângere la poliţie împotriva ei a fost legat de faptul că "farmecele de moarte" făcute pentru Mărioara Zăvoranu au eşuat.

"Am acte probatorii că Oana Zăvoranu a vrut să-şi omoare mama. Când s-a îmbolnăvit şi n-a murit, m-a reclamat pe mine", a spus una dintre vrăjitoarea în momentul în care a fost luată de poliţie. "Nu mi-a dat mai nimic. 20-30 de milioane ca să o omor pe mama ei", a continuat aceasta.

"O să vadă Oana ce o să se întâmple! Am dovezile necesare şi o să le arăt oamenilor că am dreptate! Oana Zăvoranu a venit la mine pentru a-i face vrăji mamei sale, a vrut să îşi omoare mama. A vrut să fac vrăji pentru ca să o omor pe Mărioara. O să arăt tuturor că am dreptate. Nu mi-a dat atât de mulţi bani cum spune ea! Mi-a dat câteva zeci de milioane. Nu am primit atât cât mi-a spus", a ameninţat vrăjitoarea.

La sfârşitul lunii noiembrie, Mărioara Zăvoranu (63 de ani) a chemat ambulanţa şi a ajuns la spital, după ce a acuzat probleme de inimă. am devenit o legumă din cauza certurilor cu Oana. Am o doctoriţă care vine şi mă consultă la domiciliu. De Oana ce să mai zic, să facă ea observaţii şi să caute informaţii, căci cu asta a mai rămas. S-a luat şi de Vadim Tudor, pentru că cine îmi ia mie apărarea devine automat duşmanul ei", spunea Marioara Zăvoranu, pentru "Click", pe 25 noiembrie.

Vrăjitoarele, eliberate din arestul poliţiei

Poliţiştii au descins la domiciliul celor două vrăjitoare, "Melisa" şi "Vanesa", cunoscute printre vedetele autohtone amatoare de ghioc. În această dimineaţă, însă, magistraţii Tribunalului Buftea au decis să le elibereze pe cele două vrăjitoare şi pe complicii lor.

Poliţiştii şi procurorii au luat cu asalt, ieri dimineaţă, 13 locuinţe ale vrăjitoarelor din Bucureşti şi Ilfov. Trei femei şi patru bărbaţi au fost reţinuţi. Printre acestea s-au aflat "Melisa" şi "Vanesa". Oamenii legii le-au pus gând rău unora dintre "maestrele" ghiocului

La doar o zi după ce au protestat în faţa Parlamentului împotriva iniţiativei deputatului Nicolae Păun de a scoate în afara legii vrăjitoria, luptătorii SIAS, "blestemele" cu cagule, s-au abătut asupra unora dintre ele. Din primele informaţii, reiese că cele trei vrăjitoare din Bucureşti şi Satu Mare, aduse la audieri alături de patru dintre complicii lor au încasat, în schimbul vrăjilor, bani şi bunuri în valoare de peste 450.000 de euro, numai de la o persoană. Se pare că cea păgubită este chiar Oana Zăvoranu. "Persoanele care au apelat la serviciile acestora şi au reclamat faptele susţin că au dat bani, maşini şi bijuterii", a precizat comisarul şef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române. Oana a dat vrăjitoarelor un Porsche şi o casă În plus, şeful Direcţiei Investigaţii Criminale din Poliţia Română, comisarul şef Mihai Pitulescu, spune că împotriva celor trei vrăjitoare au fost primite, până în prezent, patru plângeri. Oana Zăvoranu a venit la poliţie în urmă cu două luni şi a declarat că vrăjitoarea "Vanesa" a escrocat-o şi i-a dat un  Porsche Cayenne. Oanei i s-au mai cerut apoi bani, dar cum aceasta nu a mai avut, a fost convinsă de către vrăjitoare să facă un împrumut la patru cămătari. Zăvoranu, susţin surse judiciare, a garantat cu o casă în valoare de 250.000 de euro pe care a pierdut-o pentru că nu s-a mai putut achita de datorie. Oana a mers la "Vanesa" pentru ca aceasta să-i facă un ritual de îndepărtare a farmecelor şi blestemelor ce ar fi fost făcute de mama ei şi de părinţii fostului ei soţ. "Vanesa" a stabilit preţul de 3.000 de lei. Ritualuri în cimitire Cele două vrăjitoare "Melisa" şi "Vanesa" s-au autointitulat cele mai mari clarvăzătoare ale magiei albe şi magiei negre. Potrivit comisarului Christian Ciocan, şeful biroului de presă al Poliţiei Române, acestea îşi racolau victimele, de cele mai multe ori, cu ajutorul unor mesaje pe telefon în care spuneau că sunt singurele care pot ajuta în diverse probleme. Ajunse faţă în faţă cu persoanele, vrăjitoarele cereau diverse obiecte şi produse. "Cereau miere de albine, păpuşi pe care le foloseau la ritualuri, schilodeau păsări sau reptile pe care le incinerau în cimitire, lângă râuri sau în case părăsite", a mai precizat comisarul Ciocan. Vrăjitoarele îşi păcăleau apoi victimele spunând că au intrat în posesia unor forţe malefice şi că vrăjile se întorc împotriva lor. În acest scop, cereau alte sume importante şi aici intrau în joc cei patru cămătari de la care păcăliţii împrumutau bani. Oamenii garantau cu apartamente, case sau alte lucruri de valoare. În acest fel, vrăjitoarele au intrat în posesia unor apartamente şi maşini de lux. VIP-uri, la mâna vrăjitoarelor Anchetatorii urmează să cheme la audieri mai multe persoane care au trecut pragul vrăjitoarelor în cursul acestui an. Printre acestea se numără Amalia Năstase, Mariana Moculescu, Mihaela Borcea, Irinel Columbeanu, Inna, Bănel Nicoliţă şi chiar Adrian Mutu. "În cursul zilei de astăzi, urmează să fie audiate opt persoane la Parchetul Tribunalului Ilfov. Printre acestea sunt cele două femei şi şase complici", a precizat, pentru EVZ, procurorul Maximilian Bălăşescu. Procurorul a mai spus că în acest caz au fost chemate, recent, din Italia, pentru audieri, două femei care au dat şi ele vrăjitoarelor sume importante. Poliţiştii din IGPR îi audiază şi pe cei patru cămătari despre care anchetatorii au aflat că aveau complici mai mulţi notari. Cei reţinuţi sunt acuzaţi şi de şantaj deoarece, susţin oamenii legii, în cazul în care unii dintre amatorii de vrăji încercau să renunţe la serviciile femeilor, erau ameninţaţi sau avertizaţi, prin intermediul cunoscuţilor, să nu facă acest lucru deoarece riscă să pice blestemele asupra lor.

Ne puteți urmări și pe Google News