Mulţi dintre tinerii care au venit astăzi la vot în Piteşti s-au declarat nemulţumiţi de clasa politică. Votul alb, una dintre premierele acestor alegeri parlamentare, a fost pentru ei "soluţia perfectă" de a contabiliza "sila faţă de politicieni". Astfel, buletinele de vot neştampilate vor fi înregistrate separat de voturile nule, transmiţând un mesaj de nemulţumire faţă de oferta de candidaţi din colegiul lor.
O familie cu doi copii mici a păşit pe treptele Bibliotecii Judeţene, o secţie de votare centrală din Piteşti. La ieşire, capul familiei se arăta foarte nemulţumit de clasa politică. „Nu aşteptăm nimic de la ei. Nimic. Nu o să facă nimic. Ce a spus Brucan a fost blând.” „Totuşi, deşi sunteţi dezamăgit, aţi venit la vot”, am replicat nelămurită. Însă răspunsul lui a fost prompt: „ Păi mai există o posibilitate. Votul alb.” Soţul spune că este o variantă foarte reprezentativă pentru familia lor: „A fost o soluţie perfectă. Să se contabilizeze sila faţă de politicieni”, conchide el.
Un alt cuplu tânăr crede că problema corupţiei este cea mai gravă - atât în judeţ, cât şi la nivel naţional. „Judeţul e roşu”, spune el abătut. Totuşi, crede că şi ceilalţi candidaţi au şanse, mai ales dacă tinerii vin la vot, deşi e conştient că ei sunt dezamăgiţi de clasa politică.
Tineri versus bătrâni
O bătrânică îmi povesteşte că a votat pentru normalitate, deşi e mulţumită de modul în care merg lucrurile în Piteşti: „Administraţie bună, gospodari buni, oraş frumos.” Crede că cea mai gravă problemă a României în momentul de faţă sunt tinerii: „S-au deschis cluburi, pierd nopţile pe acolo. Odată tineretul învăţa maniere, acum cască cu gura deschisă pe stradă. Când se duc undeva şi îi întreabă „Ce ştii să faci”, ei răspund „Să dansez, să ascult muzică, să glumesc””.
Alţii nu au o părere chiar atât de proastă despre tinerii de astăzi. Cel puţin asta crede o doamnă de 74 de ani, foarte elegantă, îmbrăcată cu o haină de blană, care le cere politicienilor ca tinerii şi copiii să fie prioritatea lor.
“Lasă să spun ce trebuie!”, îi zice ea soţului său nerăbdător care o luase înainte şi îi tot striga “Haide” de la capătul scării. “Nu aşteptăm nimic de la candidaţi. Am venit să ne facem datoria de cetăţeni”, spune ea. În plus, crede că acest vot poate aduce o schimbare în România deoarece acum se votează „persoana, şi nu lista”.
Alt bătrânel îi critică pe tineri pentru că „în România generaţia tânără nu mai ştie cine e Burebista sau câte războaie a purat Decebal cu Traian”.
Într-o secţie de votare centrală din Piteşti, amenajată în sediul Bibliotecii Judeţene, până la ora 11.40 votasară, în principal, bătrâni. Cel mai în vârstă alegător care a venit la urne a fost un domn de 96 de ani, care a votat chiar la nouă dimineaţa. “Tineretul doarme”, spune nemulţumită Florina Raicu, preşedintele secţiei de votare.
„Eu l-am votat pe domnul Geoană. Eu pe el îl iubesc”
O doamnă în vârstă într-o geacă mov, cu fruntea plină de broboane de sudoare şi cu o bonetă trasă pe spate, cobora încetişor treptele. Ea îşi face griji pentru tineret: „Eu sunt bătrână. Dar tineretul nu mai are niciun rost”, şi aminteşte de disponibilizările masive din ultima vreme. A venit la alegeri ca să îşi exercite dreptul constituţional: „Trebuia să votez. Dacă eu nu vin, ăla nu vine.”
Brusc, doamna simte nevoia să dezvăluie numele candidatului pe care l-a votat. În mod uimitor, ea spune că şi-a pus ştampila pe liderul PSD, Mircea Geoană: „Eu l-am votat pe domnul Geoană. Eu pe el iubesc”. Urmează un dialog foarte scurt, dar extrem de savuros. „Ştiţi, nu aveaţi cum să-l votaţi pe Geoană”. „Ba da, ba da”, mă contrazice ea şi zâmbeşte larg. „Aici aţi votat pe altcineva. Domnul Geoană nu candidează în Piteşti”. Până la urmă ne lămurim şi doamna în mov îmi zice râzând: „Eee...trandafiri, trandafiri” şi mă ciupeşte complice de braţ.
„Politica trece prin stomac”
Lângă secţie, un domn în vârstă s-a învârtit mai bine de o jumătate de oră. „Spuneţi-mi şi mie. Pot să votez cu asta”, şi-mi arată o carte de alegător. „Păi nu, vă trebuie buletin.” Omul se supără: „Aaa... au întors-o acuma. Atunci nu mai vreau. Mă lipsesc. Cu un vot al meu sau nu, tot ăia câştigă. Nu m-au primit, nu mai votez. Mă duc acasă liniştit”, spune el şi o ia la pas spre casă, sprijinindu-se în baston.
Bătrânul de 84 de ani îşi aminteşte cum se făceau alegerile înainte de '40: „Boierul din sat ne aduna şi ne punea o masă lungă în curte, cu brânză, ceapă, pâine coaptă la ţest şi ţuică. Ne îmbăta şi apoi ne zicea „Hai la vot!”. Aşa era atunci politica: boierul cununa, el boteza şi apoi îl obliga să-l voteze unde era el arondat.”
De fapt, el crede că lucrurile nu s-au schimbat foarte tare: „Ce-i atuncea e şi acum. Acum îi îmbată cu pixuri, cu brichete. Atunci se bucurau de un pahar de ţuică, acum se bucură de o brichetă, o şapcă şi un fular. Peste zece ani va fi şi mai rău ”.
În toiul discuţiei, o doamnă aranjată, cu pălărie verde şi paltonaş mov, coboară fuga treptele şi îşi admonestează soţul: „S-a făcut coadă! Du-te şi stai la rând!”. „Ce rând domne, că nu votează nici zece la sută”, răspunde bătrânelul şi rămâne neclintit. Văzând că nu are succes, soţia îi reproşează că şi-a uitat buletinul acasă, „în pantalonii gri”: „Când ţi-am zis să iei buletinul şi să nu iei aia. (n. r. cartea de alegător)!”, după care îi culege soţului cu gesturi nervoase câteva scame de pe palton. Până la urmă, doamna cedează şi pleacă după buletin, tot uitându-se peste umăr.
Domnul îşi continuă poveştile: „Politica trece prin stomac, se digeră şi apoi o aruncăm la canal. Eu aş fi votat un partid care e patriot. L-aş fi votat pe cel care a organizat expoziţia de istoria românilor din centru (n.r. Rotaru Gheorghe, membru PRM). Ne-am deznaţionalizat în momentul de faţă. Numai atât ne interesează: sexy, băutură şi distracţie.”
Omul îşi doreşte foarte tare un Parlament unicameral, cu maximum 100 de deputaţi şi senatori la un loc. Dar nici el nu îşi pune speranţe prea mari în alegerile de azi şi mărturiseşte într-o formulare cumva agramată: „Tot ciolănarii învinge, în orice caz!”
Citiţi şi:
Argeşenii, printre cei mai mari chiulangii la alegeri
Alegeri cu iz penal în colegiul Jilava-Ciorogârla
Primele estimări: PSD este lider
IOANA LUPEA: Clasa mijlocie votează cu PSD...
VLAD MACOVEI: Alianţa D.A. a câştigat detaşat alegerile
CĂLIN HERA: Dacă alegerile s-ar fi încheiat la prânz
MIRCEA MARIAN: Bogdan Olteanu ar putea fi un pedelist de frunte