Voina: Fără supărare, nu avem valoare!

Voina: Fără supărare, nu avem valoare!

Antrenorul Radu Voina a explicat cauzele eşecului dur suferit sâmbătă de Oltchim în faţa unguroaicelor de la Györ, în semifinalele Ligii.

Fetele de la Oltchim Râmnicu-Vâlcea s-au oprit în semifinalele Ligii Campionilor la handbal la Veszprem, unde au fost învinse, sâmbătă, de campioana Ungariei, ETO Györ, scor 31-23. Avantajul de patru goluri luat de Oltchim în prima manşă (35-31) s-a dovedit a fi unul fragil şi uşor de remontat.

Györ a făcut o partidă mare, dându-le vâlcencelor o lecţie de atitudine şi de profesionalism, calificându-se în premieră în ultimul act al Ligii Campionilor. Cu veterana Anita Görbicz în mare formă şi cu pivotul de clasă mondială Heidi Loke mereu periculoasă pe semicerc, unguroaicele au desfăcut lejer defensiva campioanei României, pe care au depăşit-o în foarte multe rânduri cu o mare uşurinţă.

Oltchim nu a fost nicio clipă la comanda jocului şi nici nu a mai avut o explozie precum cea din repriza secundă a meciului-tur. Singura remarcată din tabăra vâlceană este portarul Luminiţa Huţupan, care a evoluat doar în partea secundă. Elevele lui Radu Voina au dezamăgit în ofensivă. Nicio olteancă nu a marcat mai mult de trei goluri la Veszprem. "Suntem sub Györ"

Radu Voina nu a dormit în noaptea care a urmat eşecului. Concluzia tehnicianul vâlcencelor şi al naţionalei României este una tristă: "Nu se putea mai mult". "Dacă e să comparăm pe posturi cele două echipe, cu excepţia poziţiei de extremă stângă, Nechita şi Managarova, suntem sub Györ", ne-a explicat Voina, adăugând: "Sunt obiectiv când spun acest lucru. Nu mă interesează cine şi dacă se va supăra careva, pentru că doar aşa vom putea progresa. Ceea ce a jucat Oltchimul în repriza a doua a meciului cu Györ de acasă se întâmplă o dată la 32 de ani. Am visat nemeritat la faptul că putem trece de unguroaice".

Cu toate că nu şi-a îndeplinit obiectivul, tehnicianul nu se gândeşte încă la planurile de viitor. "Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare. S-au făcut câteva achiziţii la care am fost părtaş. Ar trebui să se schimbe ceva ca mentalitate, ca valoare", ne-a mai spus Radu Voina. "Sunt dezamăgit. Ştiam că nu putem învinge Györ-ul decât jucând ca o echipă. Individual, nu aveam nicio şansă. Sunt peste noi. Am visat nemeritat la faptul că putem trece de unguroaice." RADU VOINA, antrenorul formaţiei Oltchim

Fără prime şi cu salariile reduse

Antrenorul Radu Voina ne-a vorbit despre urmările eşecului din Ungaria: "Am disputat 14 meciuri în Europa pe 0 lei. Prima de obiectiv pentru accederea în finala Ligii Campionilor era de 10.000 de euro, dar pentru că obiectivul nu a fost atins, nu se va încasa nimic. Mai mult, toţi membrii echipei îşi vor lua doar jumătate din salariu, pentru că nu am reuşit să ne calificăm în finală".

Vâlcencele au ajuns de trei ori în penultimul act al competiţiei în ultimele patru sezoane, însă au prins o singură finală, în 2010, când au pierdut cu Viborg.

Ne puteți urmări și pe Google News