PSD le-a cedat conservatorilor 25 de locuri de parlamentar, acesta fiind considerat preţul pentru bunăvoinţa imperiului media al liderului PC. Mircea Geoană s-a dat peste cap şi a negociat la sânge cu baronii locali pentru a-i îndeplini lui Dan Voiculescu solicitarea de a-i plasa în colegii elegibile 25 de conservatori.
În mare parte cererile sale au fost deja rezolvate de preşedintele PSD. Astfel, pentru a treia oară, oamenii lui Voiculescu ajung în parlament pe spatele PSD, dar mai ales datorită imperiului media al stăpânului antenelor.
Conservatorii se îngrămădesc în cârca lui Piedone
Lista lui Voiculescu pentru parlament cuprinde 25 de nume pentru care a cerut, conform înţelegerii cu PSD, tot atâtea colegii eligibile. Preşedintele fondator al PC şi-a rezolvat întâi propriul viitor parlamentar: va candida la Senat într-un colegiu din sectorul 4 al Capitalei mizând pe influenţa electorală a primarului său, Cristian Popescu Piedone. Voiculescu s-a zbătut apoi pentru a-şi rezolva „locotenenţii“.
Pentru Sergiu Andon, avocatul care l-a reprezentat în procesul intentat contra verdictului CNSAS, a cerut „colegiul românesc“ din Covasna. Astfel, a recompensat efortul lui Andon de a desfiinţa instituţia care i-a agăţat eticheta de colaborator al Securităţii. Daniela Popa, preşedintele PC, va candida tot în sectorul 4, dar la Camera Deputaţilor.
„Deocamdată nu este nimic stabilit. Am primit propuneri de la mai multe organizaţii judeţene, printre care Argeş şi Teleorman, dar un cred că voi pleca din Bucureşti“, ne-a declarat Daniela Popa. Senatorului Marius Marinescu, plecat cu scandal din PD, i-a promis un colegiu tot în Bucureşti. Un alt membru din falanga lui Voiculescu este senatorul Sabin Cutaş. Acestuia i s-a rezervat un loc la Teleorman. Printre cei pe care i-a vrut neapărat în parlament s-a aflat şi Bogdan Ciucă, distribuit într-un colegiu de deputat la Galaţi.
Doctorul Irinel Popescu va fi menţinut la Dolj într-un colegiu de senator. Un alt apropiat al lui Voiculescu este omul de afaceri Maria Grapini. Ea a fost plasată la Timiş pentru Camera Deputaţilor. Voiculescu a mai cerut un loc de la PSD şi pentru „vedeta“ partidului, fostul boxer Mihai Leu, care va candida la Hunedoara.
Dintre apropiaţii lui Voiculescu, singurul care riscă să rămână pe dinafară este Codruţ Şereş. Potrivit Danielei Popa, Şereş a informat partidul că nu va mai candida. „Se simte mai confortabil în Executiv decât în parlament“, a motivat preşedintele PC. Motivul real al abţinerii de la candidatură este declanşarea urmăririi penale în cele două dosare.
SUPĂRARE
Un conservator nemulţumit candidează independent
Preferinţele lui Voiculescu i-a lăsat pe dinafară pe unii dintre conservatori. Unul dintre cei pentru care nu s-a găsit un loc de parlamentar este senatorul Gavrilă Vasilescu. Solicitarea sa de a fi candidat la Senat în Botoşani a fost refuzată. Drept urmare a anunţat că va candida independent. Cu toate acestea un va părăsi partidul.
Vasilescu are un statut special în PC. Este primul preşedinte fondator al Partidului Umanist Român, preluat ulterior de Dan Voiculescu şi transformat în Partidul Conservator. De-a lungul mandatului de senator, Vasilescu a fost membru al Comisiei juridice a Senatului, postură din care s-a dovedit a fi unul dintre cei mai loiali avocaţi ai intereselor lui Dan Voiculescu.
NEDORIŢI
Grupul PSD din PC are un viitor parlamentar incert
Printre puţinii conservatori care nu au fost încă rezolvaţi de Voiculescu cu colegii eligibile se află foştii pesedişti veniţi la PC: Rodica Stănoiu, Dan Ioan Popescu, Codrin Ştefănescu, Teodor Niţulescu, Viorel Pupeză. Pentru că au plecat cu scandal din PSD, aceştia nu mai sunt doriţi de organizaţiile judeţene ale socialdemocraţilor.
Pe Rodica Stănoiu Voiculescu nici măcar nu a inclus-o pe lista negociată cu Geoană şi a lăsat-o să se descurce singură. Fără o intervenţie de la centru, eventual din partea lui Ion Iliescu, şansele sale de a mai intra în parlament sunt mici. Stănoiu a fost deja refuzată de organizaţia PSD Olt. Nici viitorul parlamentar al lui Dan Ioan Popescu un este sigur. Deşi a cerut un loc în Capitală, chiar în sectorul 4, Marian Vanghelie, cu care s-a certat la plecarea din PSD, l-a refuzat.
DIP nu s-a bucurat nici măcar de un lobby serios din partea lui Voiculescu, aşa că s-a văzut obligat să-şi caute singur un loc în alt judeţ. În aceeaşi situaţie se află şi locotenentul lui DIP, Codrin Ştefă nescu, aspirant la un colegiu din sectorul 4. Ca şi DIP, Ştefănescu s-a agăţat de primarul Piedone, de altfel singurul fost pesedist care s-a realizat în PC. Şansele de a prinde un colegiu în sectorul 4 sunt mici, deoarece cele trei colegii alocate conservatorilor au fost adjudecate de Voiculescu, Daniela Popa şi Marius Marinescu.
Deputatul de Teleorman Teodor Niţulescu este în aceeaşi situaţie. Candidatura sa a fost respinsă de Liviu Dragnea, fost coleg din PSD, actual preşedinte al organizaţiei Teleorman. Foştii PRM-işti transferaţi la PC se pare că au mai mult succes în a-şi găsi un loc eligibil. Deputatul Gelil Eserghep, proaspăt venit de la PRM, a primit acceptul să candideze la Constanţa.
Locul cedat de PSD în judeţul Gorj a fost ocupat de senatorul Ilies Petrescu, un al fost om de încredere al lui C.V. Tudor. Fostul PRM-ist Corneliu Ciontu a primit de asemeni acceptul lui Vanghelie de a candida într-un colegiu din sectorul 5. Singurul dintre dezertorii lui Vadim care nu şi-a găsit colegiu este Vlad Hogea, deputat de Iaşi.