Voiculescu şi PNL: "Traiane, de suspendare nu scapi!"

Voiculescu şi PNL: "Traiane, de suspendare nu scapi!"

"Preşedintele Traian Băsescu nu ştie decât de frică, iar cea mai mare frică a sa este suspendarea", a susţinut, astăzi, Dan Voiculescu, după ce şeful statului a decis să trimită la Parlament legea pensiilor pentru reexaminare. Liberalii susţin şi ei că Băsescu nu a promulgat legea pensiilor de teamă să nu fie suspendat de opoziţie.

"Pentru preşedinte am un mesaj direct, care îi este foarte familiar: Traian Băsescu, de ce ţi-e frică, nu scapi! Este bine că a decis să retrimită Legea pensiilor în Parlament. Este o lege incorectă. Trebuie să modificăm valoarea punctului de pensie şi vârsta de pensionare", a declarat Voiculescu, potrivit unui comunicat de presă. PNL: Decizia lui Băsescu, luată de frica suspendării Liberalii nu sunt mulţumiţi de decizia preşedintelui Băsescu de a retrimite legea pensiilor spre reexaminare la Parlament. "Preşedintele îşi asumă frauda de la legea pensiilor", a declarat Mihai Voicu, vicepreşedinte PNL. Acesta consideră că Traian Băsescu a luat această decizie "sub spectrul fricii de suspendare". "În acest caz îi trasmitem preşedintellui că de cee a ce îţi este frică nu scapi", a spus Mihai Voicu, reluând comentariul liderului PC Dan Voiculescu care formulase şi el ideea exact cu aceleaşi cuvinte. Liberalii consideră că motivul pentru care preşedintele a trimis legea la reexaminare este doar una dintre probleme. El a cerut să fie "corect" şi "modul în care a fost calculat punctul de pensie". Preşedintele Traian Băsescu a decis, astăzi, să retrimită Parlamentului legea pensiilor, motivând că vârsta standard de pensionare pentru femei ar trebui să fie de 63 de ani şi nu de 65 de ani, cum stabileşte actul normativ.

Ne puteți urmări și pe Google News