Voicu, externat şi liber să plece din ţară

Voicu, externat şi liber să plece din ţară

Procurorii au cerut ieri arestarea lui Cătălin Voicu. Decizia va fi luată abia marţi, iar senatorul nu a fost dat în consemn la frontieră.

Procurorii anticorupţie le-au trimis ieri magistraţilor Curţii Supreme cererea de arestare a senatorului PSD, Cătălin Voicu. Judecătorii urmează să decidă însă abia marţi dacă acesta va fi aruncat după gratii.

Potrivit procedurii penale, acesta ar urma să fie citat, la adresa din buletin, pentru a se prezenta în faţa instanţei. Până atunci, e însă liber să părăsească România, cu atât mai mult cu cât pe numele său nu există vreo interdicţie.

„Procurorii nu ne-au cerut nici măcar să-i anunţăm dacă s-ar prezenta la frontieră cu intenţia să iasă din ţară. Din punct de vedere legal, e liber să plece unde doreşte, în vacanţă sau, poate... la tratament”, au comentat surse din Poliţia de Frontieră.

„Dacă ceream mai devreme arestarea, riscam precedentul Sechelariu”

Ieri-dimineaţă, în timp ce medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti hotărau că starea de sănătate îi permite lui Voicu să părăsească unitatea medicală, anchetatorii erau ocupaţi să ofere detalii (susţinute de documente din dosarul penal) inspectorilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

În baza acestor probe, Consiliul urmează să decidă, săptămâna viitoare, dacă magistraţii Florin Costiniu (şeful Secţiei Civile a Curţii Supreme) şi Cristian Jipa (judecător la Secţia Penală a aceleiaşi instanţe) vor fi sancţionaţi disciplinar.

Pe la orele prânzului, proaspăt externat, Cătălin Voicu nu s-a grăbit să ajungă acasă. A ieşit pe „uşa din dos” a unităţii medicale, ferinduse de ochii presei, şi a plecat însoţit de fiica sa. Nu a mers însă la reşedinţa lui din cartierul Cotroceni, unde menajera familiei le-a transmis, irascibilă, reporterilor care-l aşteptau: „Degeaba staţi, nu vine acasă. S-a dus la hotel!”.

Abia câteva ore mai târziu, procurorii cereau judecătorilor are starea lui Voicu.

„Dacă am fi cerut arestarea în timp ce era internat, am fi riscat să avem precedentul «Sechelariu» (fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, care, la începutul acestei luni, a scăpat de un mandat de arestare, după ce s-a internat în spital imediat ce procurorii anticorupţie au încercat să-l arunce după gratii - n.r.)”, au justificat întârzierea surse din rândul anchetatorilor.

VIZITE „NOAPTEA, ÎN PAPUCI” PSD

îl bagă pe Verestoy în scandal

PSD atrage şi puterea în scandalul „Voicu”. Primul spre care opoziţia a arătat ieri, indirect, ca politician care ar fi obişnuit să vină „în papuci când era chemat de domnul Voicu, noaptea” este senatorul UDMR Verestoy Attila.

Contactat de EVZ, Verestoy admite că a avut discuţii cu Voicu „ca şi cu orice alt coleg”, dar susţine că nu i-a cerut niciodată „intervenţii”.

Olguţa Vasilescu: „Venea în papuci, noaptea, la Voicu”

Primele aluzii la Verestoy au fost făcute ieri de senatorul PSD Olguţa Vasilescu. „Un anumit politician, de 20 ani parlamentar, cu o avere destul de mare ca domnul Emil Boc s-o poată numi «nesimţit de mare» şi care venea în papuci atunci când era chemat de domnul Voicu noaptea, nu apare în stenograme. Face parte din arcul guvernamental”, a comentat ea.

Într-o intervenţie la Antena 3, a lăsat să se înţeleagă că este vorba despre Verestoy.

Verestoy: „Eu nu exclud nimic, dar de intervenţii n-am avut nevoie”

„Nu comentez ce spune domna Vasilescu”, a replicat Verestoy. Senatorul admite totuşi că a avut „discuţii politice” cu Voicu şi nu exclude ca acestea să apară „în vreun probatoriu”.

„Eu sunt de 20 de ani parlamentar. Nu există coleg parlamentar cu care să nu fi avut discuţii. Dar, Slavă Domnului, n-am cerut şi nici n-am acordat favoruri în legătură cu domnul Voicu. Niciodată”, spune Verestoy, asigurând că nu s-a vizitat „niciodată acasă” cu acesta. Senatorul UDMR spune că a discutat „politică şi în contradictoriu”: „Dânsul sus ţinea că nu va exista o victorie a lui Traian Băsescu şi eu susţineam că va exista. După alegeri n-am mai vorbit”. (Anca Simina)

Ne puteți urmări și pe Google News