Voicu: Dacă făceau flagrant, nu mă spălau o mie de ape
- Adam Popescu
- 23 martie 2010, 16:11
27 de minute. Atât a durat audierea în Comisia juridică din Senat a senatorului PSD Cătălin Voicu, acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Voicu le-a spus colegilor din Senat că i se pare suspect că a fost înregistrat şi urmărit din 2009, dar abia acum procurorii au realizat că reprezintă un pericol public şi au cerut arestarea sa. La finalul audierilor, senatorii jurişti au avizat favorabil arestarea lui Voicu. "Eu am venit în faţa domniilor voastre fără nici o reţinere. La o oră după ce a început ancheta, în presă au apărut deja elemente din dosar. Nu mă simt vinovat cu nimic, dar unii vor să-mi pună poza pe toate gardurile şi preţul sub ea. Am fost urmărit şi interceptat în spaţiul public", şi-a început discursul Voicu în faţa senatorilor. Voicu le-a cerut senatorilor să i se dea posibilitatea să-şi construiască apărarea în libertate.
Greblă: "Nu a dat Senatul informaţii în presă"
Senatorul PNL Ioan Ghişe l-a întrebat pe Cătălin Voicu cum îşi explică faptul că nu a fost trimis în judecată încă de anul trecut, când a şi început de altfel să fie urmărit. "De ce nu mi s-a făcut flagrantul cu Căşuneanu, dacă primeam bani? Dacă făceau flagrant nu mă mai spălau nici o mie de ape. Pentru care motiv s-a aşteptat să treacă alegerile? De ce au trebuit trei luni pentru a se face acest dosar? Puteam fi trimis în judecată încă din decembrie 2009. Nu solicit clemenţă, dar am doi copii mici şi doi părinţi bolnavi", a spus Voicu.
Toni Greblă, preşedintele Comisiei juridice, s-a arătat revoltat că informaţiile cu caracter secret din dosarul Voicu au apărut în presă, apreciind că detaliile din dosar nu au fost devoalate de Senat. "Preocuparea noastră este că acele documente din dosar au apărut în mass-media în aceeaşi zi în care au fost studiate în Comisia juridică. Pentru a elimina orice suspiciune cu privire la acest fapt, vă arăt că acea agenţie de presă, transcripturile convorbirilor telefonice au apărut într-un format, trei variante. Ele sunt fotocopiate impecabil înainte de a fi puse în dosar, pentru că acest dosar, aşa cum l-am primit, este în continuare sigilat. Ar fi fost imposibil să fie fotocopiat aşa la Comisia juridică, pentru că primele cuvinte, litere din partea dreaptă a paginii nu se văd nici dacă desfaci dosarul", a declarat Toni Greblă.
"Cu cât rechizitoriul e mai mare, cu atât e mai subţire"
"Imunitatea este una de procedură, nu de fond. Faptele descrise vor trebui apreciate în final de judecători. Curtea Supremă poate decide dacă domnul Voicu va fi sau nu arestat", a mai precizat, astăzi, Greblă.
"Eu am confirmarea că anumite expresii nu-mi aparţin, cel puţin alea în engleză. Eu nu am făcut engleză niciodată. Când vorbeam cu voce tare sunt trecute cuvinte cu puncte-puncte. Eu ştiu sigur că piesa face parte dintr-o regie. Singura mea teamă e pentru copiii mei. De ce nu mi-au dat şansa să merg în instanţă, mă arestau, şi nu mai serveau presei acest deliciu. Ştiţi foarte bine: cu cât rechizitoriul e mai mare, cu atât e mai subţire. De ce le-au trebuit trei luni de zile să-l finalizeze? Senatul nu mai este credibil acum, pentru că de aici au plecat documentele", a mai spus Voicu, adăugând că imaginea sa este lezată după ce la televizor apare cu fondul muzical din serialul Caracatiţa. Voicu: "Vor urma şi alţii" După audierile din Senat, Voicu le-a spus jurnaliştilor că odată cu dosarul său se deschide cutia Pandorei şi "vor urma şi alţii". Senatorul PSD a amintit de asemenea că a fost ameninţat, la telefon. "Mi s-a spus: «Ai grijă băiatule că, dacă nu te cuminţeşti, ţi se poate întâmpla ceva şi înăuntru, ştii bine ce e acolo». Dar eu nu mă tem. Singurul lucru pentru care mă tem sunt cei din familia mea. Am doi copii mici care sunt subiecte de glumă la şcoală. Ştiţi cât de răi sunt astăzi copiii", a spus Voicu.
Audierile senatorului PSD s-au încheiat după doar 27 de minute, după care membrii Comisiei juridice au luat o pauză de 10 minute.Apoi, cu opt voturi "pentru" şi trei "împotrivă", Comisia juridică a avizat favorabil cererea de arestarea a senatorului Voicu. Senatorii jurişti vor elabora în această după-amiază raportul privind cererea DNA de arestare preventivă, ce va fi supus, mâine, votului plenului Senatului. Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să sesizeze Senatul în vederea încuviinţării arestării senatorului PSD Cătălin Voicu, acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Căşuneanu: No comment În urma solicitărilor primite în ultimele zile din partea presei de a comenta stenogramele din dosarul Voicu în care numele său este menţionat, Costel Căşuneanu, a trimis un comunicat de presă prin care refuză să dea declaraţii pe această temă. "Am luat decizia ca, pe parcursul derulării anchetei în "dosarul Voicu", să nu particip la vreo emisiune televizată direct sau prin intervenţii telefonice şi nici să fac vreo altă declaraţie de presă. Justiţia trebuie făcută în sălile instanţelor, şi în faţa televizorului. Consider că principiile statului de drept şi dreptul la apărare al cetăţeanului sunt încălcate printr-o astfel de practică. Voi fi consecvent în această poziţie până la finalizarea dosarului. Am luat această decizie din respect faţă de actul de justiţie şi faţă de valorile democraţiei", a precizat acesta. Humelnicu(PDL): „Voicu să-şi dovedească nevinovăţia în faţa judecătorilor” Senatorul PDL Augustin Humelnicu a declarat pentru EVZ că avizarea favorabilă a cererii procurorilor de către Comisia juridică reprezintă un semn de normalitate. „Poate fi un semn de normalitate faţă de ceea ce a fost Parlamentul până acum. În alte situaţii, parlamentul şi-a protejat membrii de braţul lung al legii. Domnul senator Voicu trebuie să-şi dovedească nevinovăţia în faţa judecătorilor”, a spus Humelnicu, care este şi membru al Comisiei juridice. Senatorul PSD Dan Şova, membru în Comisia juridică, prezent în emisiunea "Evenimentele Zilei" de la B1TV, că mâine, votul plenului nu va aduce nici o surprinză, majoritatea senatorilor urmând să decidă pentru încuviinţarea arestării lui Voicu. Întrebat dacă faptul că senatorii nu au făcut zid pentru a-l apăra pe Voicu reprezintă o premieră, Şova a precizat că, spre deosebire de acest caz, în celelalte dosare era vorba de foşti miniştri cu imunitate specială.