Vladimir Voronin: Vrem ca Traian Băsescu să plece

Vladimir Voronin: Vrem ca Traian Băsescu să plece

Liderul comunist de la Chișinău, Vladimir Voronin, și-a manifestat susținerea pentru protestatarii din România și a spus că speră ca mișcările stradale să ducă la plecarea de la putere a lui Traian Băsescu, scrie Agerpres.

"Susținem protestatarii din România și vrem ca acest regim și acest președinte al României să plece", a spus Vladimir Voronin, ieri, la o conferință de presă.

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), principala forţă de opoziţie, a anunţat totodată organizarea unor ample acţiuni de protest, cerând demisia Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), aflată la guvernare, pe care o acuză de uzurpare a puterii în stat.

Potrivit lui Voronin, protestele se vor desfăşura pe trei direcţii. Pe cale parlamentară, comuniştii vor cere demisia Comisiei Electorale Centrale, a Curţii Constituţionale, a preşedintelui interimar, a guvernului şi a AIE. De asemenea, PCRM începe acţiunile de nesupunere civică în întreaga ţară. Comuniştii sunt gata să susţină şi acţiunile de protest împotrva guvernării organizate de alte partide politice.

Referindu-se la incidentul de la Galaţi, unde un vameş român a rănit un cetăţean moldovean, care s-a eschivat de la controlul automobilului şi a încercat să-l calce, Voronin l-a calificat ca pe un atac al unei ţări membre NATO împotriva unui stat neutru.

Ne puteți urmări și pe Google News