Vladimir Putin, urmărit de coincidențe. Semnele care ar prevesti sfârșitul liderului de la Kremlin și prăbușirea Rusiei

Vladimir Putin, urmărit de coincidențe. Semnele care ar prevesti sfârșitul liderului de la Kremlin și prăbușirea Rusiei

Mai multe întâmplări ciudate petrecute de-a lungul ultimelor două decenii par a fi un semn rău pentru Vladimir Putin. Tigrul care a primit numele său, dar și bărbatul care l-a învățat să piloteze au decedat. Coincidențele nu se opresc aici.

Președintele rus, Vladimir Putin, pare a fi urmărit de o serie de coincidente nefaste de când a venit la putere în anul 2000. O serie de întâmplări bizare, par să prevestească sfârşitul lui Putin şi prăbuşirea Rusiei, relatează miercuri agenţia ucraineană Unian, citând o analiză făcută de jurnaliştii de la FreeDom, un proiect al unei televiziuni ucrainene.

Vladimir Putin, urmărit de coincidențe ciudate

În 2010, preşedintele Rusiei a vizitat arhipelagul Ţara Franz Josef, unde a pus o zgardă de monitorizare unui urs polar. Câteva luni mai târziu, cercetători din zonă au descoperit că acesta se debarasase de zgardă. Unii au văzut în asta un semn rău. Ursul alb este considerat un animal simbol în Rusia, iar imaginea sa reprezintă emblema partidului Rusia Unită, partidul lui Putin.

O întâmplare similară s-a petrecut câțiva ani mai târziu. O balenă albă a fost prinsă special pentru Putin în Marea Ohoţk şi i-a fost ataşat un cip de monitorizare. Ulterior s-a descoperit că cip-ul ataşat balenei nu mai funcţiona.

Ne puteți urmări și pe Google News

Femela tigru din Amur, pe care preşedintele rus a adormit-o în 2014, prin injectarea unui ser inofensiv, pentru a-i ataşa un cip, a murit după aceea.

Cea mai ciudată a fost considerată întâmplarea cu un stol de cocori siberieni în 2012, pe care Putin îi călăuzea spre ţările calde de la bordul unui deltaplan. Problema e că acei cocori nicidecum nu voiau să zboare spre sud, iar operaţiunea, gândită în cadrul unui proiect ştiinţific a fost un eşec.

Drapelul s-a înțepenit

Mai târziu, bărbatul care l-a învăţat pe preşedintele rus să piloteze şi-a pierdut viaţa într-un accident de avion, notează Unian, fără a-i menţiona numele.

La ceremonia de învestire a sa din 2018, pentru al patrulea mandat, soldaţii nu au reuşit să ridice drapelul Federaţiei Ruse, steagul înţepenind pe catarg, ceea ce este interpretat de jurnaliştii ucraineni ca un semn rău atât pentru Putin, cât şi pentru ţara sa, mai scrie Unian.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declanşat un război împotriva Ucrainei la sfârşitul lunii februarie, dar planul său de a captura întreaga țară în câteva zile a eşuat, armata sa concentrându-şi în prezent ofensiva în estul ţării, unde încearcă să preia controlul asupra zonei Donbas, compus din regiunile Lugansk şi Doneţk, o zonă pe care Rusia o controla parţial din 2014 prin intermediul separatiștilor.