EVZ continuă seria fragmentelor din autobiografia marelui actor Marlon Brando, intitulată „Cântece învăţate de la mama“ şi publicată de Editura Rao.
Astăzi, felul în care o portretizează pe legendara actriţă Vivien Leigh, neuitata protagonistă din „Pe aripile vântului“, cea care i-a fost parteneră în primul său succes, pe Broadway şi pe ecran, în regia lui Elia Kazan, „Un tramvai numit dorinţă“, nu este prea măgulitor. „Cel de-al doilea film pe care l-am făcut a fost «Un tramvai numit dorinţă». Deşi cenzorii de la Hollywood neutralizaseră o parte din sarcasmul poveştii lui Tennessee Williams, filmul mi s-a părut mai bun decât piesa. Vivien Leigh, care o jucase pe Blanche în varianta londoneză a spectacolului, a fost invitată din Anglia şi mi s-a părut întotdeauna că a fost foarte bine distribuită. În multe privinţe, ea era Blanche. Era extraordinar de frumoasă, una dintre marile frumuseţi ale ecranului, dar era, de asemenea, vulnerabilă, iar viaţa ei fusese foarte asemănătoare cu cea a fluturelui rănit al lui Tennessee. Semăna cu Blanche în multe feluri, în special când mintea a început să i se împleticească şi conştiinţa de sine să i se dizolve. Ca şi Blanche, se culca aproape cu oricine şi începuse să se destrame mental şi să se uzeze fizic. M-aş fi dat şi eu la ea dacă n-ar fi fost Larry Olivier (Laurence Olivier, actor şi regizor britanic, soţul actriţei - n.r.). Sunt sigur că ştia că ea umbla brambura, dar, ca mulţi alţi soţi pe care i-am cunoscut, se prefăcea că nu observă, iar eu îl plăceam prea mult pentru a-i invada teritoriul.“ (Selecţie realizată de Doinel Tronaru)
Recomandările noastre
