Viviane Reding s-a întâlnit cu Mona Pivniceru: "Îmi doresc o justiţie europeană!"

Viviane Reding s-a întâlnit cu Mona Pivniceru: "Îmi doresc o justiţie europeană!"

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, care deţine şi portofoliul pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, s-a întâlnit astăzi cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

UPDATE ora 19.25 Potrivit unui comunicat de presă al ministerului Justiţiei,   Mona Pivniceru, a avut astăzi, o întâlnire de lucru cu vice-preşedintele Comisiei Europene şi Comisar European pentru Justiţie, Viviane Reding. În cadrul discuţiilor, ministrul Justiţiei a prezentat dificultăţile legate de punerea în aplicare a noilor Coduri şi soluţiile avute în vedere pentru rezolvarea acestora. A fost luată în discuţie şi eventualitatea unor modificări ale Codului de procedură civilă, până la intrarea în vigoare a acestuia, referitoare la hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. "Totodată, oficialul român a subliniat că, în contextul crizei economice actuale, este posibil să apară dificultăţi în alocarea fondurilor necesare justiţiei. La rândul său, oficialul european a apreciat eforturile depuse de ministrul român al Justiţiei în rezolvarea problemelor cu care se confruntă pe plan naţional. În acelaşi timp, Comisarul European a prezentat priorităţile aflate pe agenda Comisiei, în perspectiva următorului Consiliu JAI ale cărui lucrări vor avea loc săptămâna viitoare", se arată în comunicatul ministerului. Vizită fulger Vizita oficialului european a durat aproximativ două ore potrivit unor surse din interiorul ministerului. "Îmi doresc o justiţie europeană", a declarat la ieşire Viviane Reding. Ea a refuzat să răspundă altor întrebări. Ea a arătat că o aşteaptă săptămâna viitoare la Bruxelles pe Mona Pivniceru. Biroul de presă al Ministerului Justiţiei nu a dat infomaţii publice despre această vizită. Raportul şi chestionarul cu 21 de întrebări Întâlnirea are loc în condiţiile în care Comisia Europeană vrea ca Ministerul Justiţiei să pregătească, până pe 26 octombrie, un raport privind progresele făcute de la ultimul raport pe Justiţie, din iulie, şi răspunsuri la un chestionar cu nu mai puţin de 21 de întrebări. Acestea sunt legate de principalele puncte de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Comisia Europeană îi cere Ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, informaţii legate de cazuri de înaltă corupţie aflate pe rolul instanţelor - printre care şi cele în care sunt implicaţi Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu sau George Becali - precum şi despre anchetele privind referendumul şi parlamentarii găsiţi incompatibili de ANI şi care trebuie revocaţi din Parlament. Aceste cerinţe fac parte dintr-o nouă scrisoare trimisă ministrului de către secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day - a treia în mai puţin de o lună. Catherine Day îi cere Monei Pivniceru o serie de informaţii, în pregătirea misiunii de monitorizare MCV care va sosi în România pe 7 noiembrie şi care va pregăti următorul raport pe Justiţie.

Ne puteți urmări și pe Google News