Viorel Hizo a fost numit, ieri, în funcţia de antrenor al Rapidului după ce, duminică seară, Marian Rada şi-a anunţat demisia.
Viorel Hizo, „mantaua de vreme rea” a lui George Copos, este cel mai în vârstă antrenor din Liga I (63 de ani). „Dulăul” e cunoscut pentru faptul că ţine pasul cu tehnologia, chemându-şi jucătorii la antrenamente pe Messenger. Hizo se află la al cincelea mandat la Rapid.
Ultima oară a antrenat echipa din Grant în ultimele nouă etape din sezonul 2003-2004. Ieri, Copos i-a înmânat lui Hizo un contract pe doi ani şi 35 de zile, cu menţiunea că nu va continua în Giuleşti dacă nu se clasează pe o poziţie care asigură calificarea în Liga Europa. „Am acceptat această nouă provocare pentru că domnul Copos mi-a promis că e alături de mine. Mai avem de jucat şase «finale » în acest campionat”, a declarat Hizo ieri, la Pro Rapid. „Dulăul” îşi face calcule Rapid (locul 7 în campionat) joacă mâine, pe teren propriu, cu CS Otopeni, în cadrul etapei a 29-a (în direct la GSP TV, de la ora 17.00). În următorul meci, giuleştenii întâlnesc tot o echipă deja retrogradată: Gloria Buzău. Soar ta lui Hizo se decide în etapele 31 şi 32, când giuleştenii întâlnesc rivalele la Liga Europa: Steaua (în Ghencea) şi Craiova (în Giuleşti). Şi meciul din ultima etapă a sezonului, cu Iaşi, este capital. Moldovenii se află acum pe primul loc de sub linia retrogradării.