Doar aparent este scris mersul istoriei și toți cei care își imaginează că viitorul nostru este stablit se înșeală amarnic. Pe măsură ce clasa politică din România se dovedește tot mai coruptă, expusă în situații care provoacă silă și revoltă, apare un teren fertil pentru mișcări care pot schimba în rău soarta noastră, în direcții la care puțini se gândesc acum.

Cu propaganda potrivită și folosind abil frustrarea provocată de sentimentul că vechile construcții politice sunt complet putrede, milioane de români pot ajunge în situația să susțină grupuri cu agendă ascunsă care pot schimba drumul României, așa cum este el acum.

Acum doi ani am văzut cât de eficient a funcționat un anumit tip de propagandă, dirijată abil de securistul Voiculescu, pe fondul unor frustrări generale reale.

Vă imaginați in ce direcții ar putea să fie iar duși cel puțin 7 milioane de români, dacă sunt folosite unelte chiar mai performante? Ucraina este exemplul elocvent pentru direcția de coșmar în care poate să ajungă o țară aflată pe lista de interes major a Moscovei.

Credeți că este o direcție imposibilă pentru România? Orice este posibil și istoria ne învață asta.

În urmă cu mai bine de doi ani, când mă întorceam cu mașina dintr-un mic concediu petrecut în Italia mi-am setat aiurea GPS-ul pe cel mai scurt traseu către România. Nu aveam pașaportul la mine și ca atare era vital să nu ajung la vreo frontieră a Uniunii Europene.  

Cum nu scapi de ce ți-e frică, m-am trezit dus de GPS fix la granița Sloveniei cu Croația. Era înainte de mmentul aderării Croației la Uniunea Europeană și ca atare, prima reacție a fost sa mă întorc din drum pentru a ajunge în Ungaria numai prin Slovenia. Pentru că autostrada se termina în punctul de frontieră am considerat ca e bine sa întreb polițiștii înainte de a face cale întoarsă chiar sub nasul lor, pentru a nu avea cine știe ce discuție inutilă.

Foarte amabili mi-au spus că pot să întorc, dacă vreau, dar au fost curioși să afle de ce vreau să fac asta. Când le-am explicat ce mi-a făcut GPS-ul au râs. ”Haideți, puteți trece cu buletinul si GPS-ul să-l aruncați pe geam pentru că nu e bun de nimic!”.

Croația urma să intre în iulie 2013 la Uniunea Europeană și circulația era deja liberă numai cu cartea de identitate. Pe autostrada impecabilă din Croația, în drum către Ungaria, am realizat cât de mult s-a schimbat țara în numai zece ani și mi-au venit în minte imaginile din buletinele de știri cu războiul din fosta republică Iugoslavia și primele reportaje pe care le scrisesem ca jurnalist de la granița României din satele bănățene îmbogățite prin contrabandă cu carburanți în timpul embargoului împus Serbiei.

Mă gândeam ce diferență uriașă este între prezentul în care mă aflam și trecutul sângeros destul de apropiat și aveam convingerea că niciodată nu se va mai putea perece ceva atât de oribil în Europa.

Astăzi, în timp ce priveam imaginile din Ucraina mi-am dat seama cât de mult m-am înșelat atunci. O imagine cu blocurile comuniste din Ucraina, ciuruite de gloanțe, mi-a adus aminte de fotografiile cu blocuri aproape identice distruse în războaiele din fosta Iugoslavia. Este o comparație care te face să realizezi că orice scenariu e posibil și că este atât de ușor ca o țară să pornească pe drumul către iad.

În iulie 2013, când rănile războiului din Iugoslavia erau închise și Croația intra în Uniunea Europeană, ideea că se vor redeschide asfel de răni în vreo altă țară mare din Europa era de neconceput. Dacă spuneai cuiva, atunci, că e posibil să vedem în viitor, în Ucraina, exact aceleași imagini din Corația anilor `90, îți spunea că ești nebun.

Stăm comozi acum în fotolii, în fața televizoarelor, în România, privind știrile cu conflictul din Ucraina și cu siguranță am spune oricui că e nebun dacă își imaginează că noi am putea avea un astfel de viitor.

Scenariul acesta nu este însă imposibil și orizontul politic 2016 este un moment în care riscăm să o cotim către o direcție acum necunoscută, dar care ar putea să urmeze un timp pașii pe care Grecia îi face acum, de exemplu. Desigur, este nevoie de o criză care să determine o astfel de schimbare.

România nu este în situația economică deplorabilă a Greciei dar începe să se confrunte cu o criză morală fără precedent în zona politică. Anchetele procurorilor care duc războiul cu corupția expun o scenă politică care se dovedește coruptă de la un capăt la altul și momente cum este scandalul Vosganian provoacă frustrări uriașe pentru românii care s-au săturat de hoție și minciună.

Cancerul corupției a îmbolnăvit atât de rău clasa politică actuală încât este realemnte posibil să asistăm la o creștere fără precedent a unor structuri noi. Dacă avem norocul ca acest structuri să se nască natural, cu scopul de a continua drumul României în Europa, viitorul este salvat pentru noi.

Ce ne facem însă dacă în ambalajul pe care îl va vedea publicul se ascunde cu totul alt produs, gândit și servit pentru o agendă ascunsă?

Ne vom produce singuri un viitor care poate să fie extrem de sumbru. Cei care cred că e imposibil așa ceva ar face bine să privească puțin în jur și să vadă, de exemplu, schimbările de mesaj din rețele sociale și comentariile plasate pe site-urilede știri.

Un curent ciudat de opinie anti NATO începe să sefacă simțit de când SUA vorbește mai apăsat despre situația din Ucraina. Interesant este ca vine și prin voci care în trecutul apropiat erau foarte vocale pe zone vitale pentru independența energetică a României.

Este o întâmplare să vezi acum că propagă mesaje pro-Moscova multe dintre vocile care mediatizau activ mișcările împotriva companiilor americane care explorează rezervele de gaze de șist din Moldova?

Eu cred că nu e o întâmplare și am convingerea că publicul trebuie să fie foarte atent la războiul de imagine care va urma. Este o zonă din care am putea să avem ”surpriza” să fie prezentată ”alternativa” salvatoare pentru România în orizontul lui 2016.

 La fel cum nu cred că este întâmplătoare apropierea Moscovei de Bdapesta și a unor partide extremiste cum e Jobbik, ”Mișcarea pentru o Ungarie mai Bună”, de mințile înfierbântate care tot caută să provoace tensiuni entice în Harghita și Covasna. Vona Gabor, liderul Jobbik, este un fan al ideologului lui Putin, Alexandr Gelyevich Dugin.

Un personaj pe care îl apreciază foarte mult și cu care s-a întâlnit colonelul Mircea Dogaru.

Dacă ați uitat, Dogaru este liderul unei organizații care punea la cale în 2012 desființarea DNA și a Curții Constituționale, un invitat permanent la televiziunile turnătorului Voiculescu în perioada în care Felix încă trăia cu convingerea că poate să-și rezolve situația infracțională demolând cu totul insituții ale statului esențiale pentru a ține România departe de un scenariu ucrainean.

Următoarele alegeri parlamentare sunt un moment cheie pentru viitorul României pentru că se prefigurează ca un moment în care putem să pășim în orice direcție, chiar și în direcții ce par imposibile acum.