Salariul pentru cei care "cuceresc" homosexualii pe net e între 400 şi 2.000 de dolari.
De dimineaţă, de la ora 7.00, intră la muncă prima tură. Băieţii schimbă repede hainele de stradă cu echipamentul de serviciu - o pereche de boxeri. Apoi, îndeplinesc prima obligaţie de serviciu, întind bine şi cu mare atenţie uleiul pe corp. Toate zonele corpului trebuie să strălucească, e regulă.
"E ca şi cum ai da cu apă rece pe zarzavaturile din piaţă", explică şeful lor. Se deschid computerele şi camerele video. Băieţii trec la tastatură, intră în pâine. Încing videochatul pentru gay. La ora 14.00 se schimbă tura, iar la 22.00 ajunge sticla cu ulei la cei din schimbul III. Au "admiratori" americani, englezi sau australieni.
10.000 de euro, prima investiţie în afacerea bărbaţilor daţi cu ulei
"Uzina", înfiinţată acum un an, se desfăşoară pe două etaje, într-o vilă pe care se plăteşte o chirie lunară de 700 de euro. Afacerea, o investiţie de 10.000 de euro, e a unui tânăr ieşean, licenţiat în relaţii economice internaţionale şi proaspăt absolvent de master în comerţ internaţional. Sătul de refuzurile pe care le-a primit de la companiile la care a căutat să se angajeze, Marius s-a hotărât să-şi deschidă propria afacere.
"Ideea cu videochatul pentru gay i-a venit fostei mele prietene. Am început să mă documentez cam ce ar însemna un videochat, iar cu toţi banii pe care îi aveam economisiţi pentru o maşină am început totul", povesteşte Marius, patronul videochatului pentru gay.
Partea mai delicată a afacerii a venit chiar din primele luni, când heterosexualul Marius a trebuit să facă muncă de psiholog şi să devină un fin observator în ceea ce priveşte gusturile homosexualilor la parteneri.
"Inginer, 47 de ani, foarte comunicativ cu băieţii"
Angajaţii, "performerii" cum le spune Marius, îi caută prin intermediul anunţurilor de ziar. Le cere un CV, cu fotografie şi o descriere. Muşchii lucraţi contează mai puţin.
"E un atu, dar nu e necesar. Trebuie să fie serioşi şi să se ţină de treabă, aştia au cel mai mare succes. Experienţa la selecţie am câştigat-o în timp, au trecut până acum prin studio în jur de 200 de băieţi", povesteşte tânărul investitor.
Câştigul, între 400 şi 2.000 de dolari, a atras bărbaţi de toate vârstele, gata să arunce cu ulei pe ei şi să rămână în chiloţi în faţa webcam-ului.
"Unul dintre cele mai amuzante CV-uri a venit de la un inginer de 47 de ani, care preciza la atuuri «foarte, foarte comunicativ cu băieţii», îşi aminteşte patronul Marius.
În prezent, doar 15 performeri încing internetul pe videochat. În viitorul apropiat, vrea să crească numărul la 18 şi să deschidă o secţiune exclusivistă, de lux. Tot atunci îşi va angaja şi un make up artist care să-i machieze ca la carte.
Amorezii virtuali ai homosexualilor sunt toţi heterosexuali
Majoritatea performerilor sunt studenţi. "Să vezi ce tristeţe e pe aici când începe sesiunea", spune şeful lor. Deşi pare un program destul de flexibil, munca e destul de obositoare şi nu e un job chiar part time: "Am avut angajat pentru o perioadă de timp şi un asistent medical. El făcea faţă cu două joburi, însă era obişnuit cu programul infernal de la spital".
Toţi băieţii care le sucesc minţile homosexualilor sunt heterosexuali. Mai mult, câţiva dintre ei au prietene care lucrează în acelaşi domeniu - videochating. "Celelalte, probabil, sunt resemnate şi se împacă măcar cu ideea că lucrează, iar la cât de greu e să-ţi găseşti un job acum...", găseşte o explicaţie Marius.
De când s-au apucat de "serviciul" ăsta, tinerii au avut tot felul de experienţe. De exemplu, unul dintre ei a fost rugat să stea dezbrăcat la geam şi pur şi simplu să privească afară. Altul era rugat să nu se uite în cadru, iar de câte ori scăpa din greşeală ochii spre cameră, clientul gay se speria, ieşea brusc şi intra mai târziu - "un fel de joc de-a şoarecele şi pisica". Unuia dintre băieţi i s-a cerut să-şi vândă lenjeria, şosetele şi cureaua pentru 20 de dolari bucata.
Americanul, iubitul meu de la muncă
Alexandru are o experienţă în videochat de aproape patru luni. A trimis un CV după ce a auzit de acest job de la nişte prieteni. De când e în "branşă", Alexandru a reuşit să-şi facă şi admiratori înfocaţi cărora li s-au cam aprins călcâiele după el. Unul dintre ei e un american de 45 de ani, care spune că e actor.
Dacă la început prefera să stea şi pur şi simplu să se uite la el fără să zică nimic, acum îl caută pentru discuţii de dimineaţă, de la prima oră. Nu prea se laudă cu astfel de performanţe pentru că videochatul rămâne secret pentru mulţi dintre apropiaţii săi de teamă să nu fie interpretat greşit.
SACRIFICIU. "De dragul meseriei, îmi las aripi şi mă dau cu ulei" FOTO: REUTERS