BACĂU. Viceprimarul municipiului Moineşti, Valentin Vieru, 43 de ani, a fost bătut măr în faţa locuinţei sale, ieri-dimineaţă, de doi necunoscuţi.
Incidentul a avut loc la câţiva paşi de sediul poliţiei, unde victima a depus plângere imediat, apoi a fost internat la spital. „Nu îi cunosc şi nici nu ştiu care ar fi motivul agresiunii, pentru că nici nu am afaceri, nici nu m-am luat de nimeni în cele trei luni de când sunt în funcţia publică“, a spus viceprimarul. Medicii Spitalului Moineşti spun că starea pacientului este stabilă, dar îl mai ţin sub observaţie câteva zile.
Recomandările noastre