Sătenii din Corleni erau oameni cu stare, aveau case zidite și garduri frumos rânduite, cu mașini străine în fața porților. Mulți munciseră ani de zile prin Europa și fiecare ban câștigat printre străini îl investiseră în satul lor drag. De toate aveau locuitorii din Corleni, mai puțin un doctor care să-i ridice din boală când aveau nevoie.

Iar cel mai apropiat spital se afla la o sută de kilometri departe și trei ceasuri de drum, timp berechet să te întâlnești cu moartea la cotitură. Chiar primarul se stinsese într-o noapte așteptând ambulanța rătăcită pe coclauri.

- Dacă aveam și noi un doctor, aci în sat, bietul Ion ar fi fost și acum viu, se văita văduva primarului.

- Ce să-i faci, Veto, dacă nimeni nu vrea să vină în Corleni? Omul a fost îngropat cu mare fast, că preoți aveau din abundență, iar primarul fusese om cu stare. Trebuie să vă mai spun că dispensarul din sat fusese ridicat cu banii oamenilor și nimic nu-i lipsea, doar un doctor care să fie dispus să-și îngroape cariera în acest sat uitat de lume. Mai mulți locuitori s-au gândit că n-ar fi rău dacă ar da anunțuri de angajare pe rețelele de socializare. Celui care ar fi acceptat postul i se oferea casă și mașină, numai să se mute la ei în sat. Într-o dimineață răcoroasă de decembrie, un bărbat abia trecut de 30 de ani, ce nu părea de prin partea locului, a intrat în primărie.

- Aș dori să vorbesc cu domnul primar, i-a spus secretarei care îl studia curioasă.

- Cu ce problemă pe la noi?

- Mă numesc Marian Lupescu și sunt medic. Fața secretarei s-a luminat ca și când i s-ar fi arătat o minune. A sărit de pe scaun, dând buzna în biroul primarului:

- A venit doctorul !

- Ce spui, femeie?

- Doctorul, domnule primar, stă la ușă.

- Poftește-l mai repede, să nu plece. Auzind convorbirea, doctorul Marian Lupescu a intrat.

- Bună ziua. Mă bucur să vă cunosc. Numele meu este Marian Lupescu și sunt medic de familie. Am găsit un anunț în care se spunea că aveți nevoie de un doctor.

- Avem! Și dacă tot ați venit, puneți începe chiar de mâine treaba.

- Vă mulțumesc pentru încredere.

- Haideți să vă arăt dispensarul să vedem dacă vă place. În scurtă vreme tot satul aflase de doctorul cel tânăr.

- De unde ești de loc? l-a întrebat primarul.

- Din Galați, dar am plecat din țară la 15 ani.

- Și unde ai făcut medicina?

- În Italia. Am revenit în România anul trecut.

- Și cum de nu te-ai dus la oraș ca toți tinerii? Doctorul începea să fie deranjat de curiozitățile primarului.

- Mai bine mi-aș ține gura, nu-i așa? Te primim cu dragă inimă. Ia uită-te pe fereastră să vezi cum s-a adunat lumea afară.

- Într-adevăr! Atunci ar trebui să mă apuc de treabă. - Dacă ai nevoie de asistentă, ți-o pot împrumuta pe nevastă-mea. Nu e ea atât de pricepută, dar știe pe toată lumea din sat.

- N-ar fi o idee rea, măcar până mă obișnuiesc cu oamenii. Primarul a ieșit în pragul ușii căutându-și nevasta :

- Florentino, vino încoace să-l ajuți pe domnul doctor. Din mulțime s-a ivit o namilă de femeie cu păr în barbă și cu un fund de ziceai că e clopot de catedrală. Am să vă scutesc de detaliile începutului și mergem cu povestea înainte. Așa cum i se promisese, proaspătul doctor a primit o casă cu două camere și o mașină nemțească.

În scurtă vreme, bărbatul se credea atât de important în sat, încât aștepta ca strada principală să-i poarte numele. Știa toți sătenii după boli și stare materială, iar pe cei mai avuți îi consulta la domiciliu, taxându-i dublu. Intra în orice curte ca la el acasă, temându-se doar de câinii slobozi care, nu se știe din ce motiv, nu-l îndrăgeau. Era sâmbătă seară și doctorul nostru se grăbea să ajungă la Agata Pârvan, o doamnă măcinată de boli ale pielii, dar plină de bani.

- Bună seara. Ce-ați pățit doamna Pârvan, că doar săptămâna trecută ne-am văzut.

- Ei, doctore, de două zile sunt niște mâncărimi pe spate, de zici că se încing hore de ploșnițe pe spinarea mea.

- Hai să vedem ce-i acolo, i-a spus în timp ce îi ridica bluza. De sub haină s-a ivit o eczemă purulentă, cu un miros greu, ca de mâncare stricată. Cu mari eforturi s-a abținut să nu vomite, dar își simțea stomacul făcut confetti.

- Trebuie să vă tamponez cu o tinctură. O să vă usture puțin. Nici nu a atins-o bine, că femeia a început să se zbată ca o găină tăiată. Simțea lacrimile cum îi urcă în ochi, pregătindu-se să-i cadă șiroaie. Corpul i se răcise ca iarna și o toropeală binevenită a curpins-o. În câteva minute dormea să tai lemne pe dânsa. Atât i-a trebuit doctorului că a început să-i cotrobăie prin locurile unde știa că își ținea femeia banii. Și-a umplut buzunarele, după care s-a așezat liniștit lângă ea, așteptâns să-și revină. Un miros înțepător plutea prin încăpere, dându-l de gol pe doctorul hoțoman. Noroc că Agafița Pârvan nu se pricepea la treburile astea și s-a trezit ca și când ar fi ațipit preș de o clipire.

- Să-ți dea Dumnezeu sănătate, că nu mai simt nimic. S-a ridicat greoi din canapea și s-a dus la cutia de bomboane, unde își ținea mărunțișul și i-a întins doctorului o sută de lei. În altă zi, când tocmai căzuse întunericul, doctorul Marian Lupescu intra în casa lui nea Pamfile ca să-i măsoare tensiunea. Alcoolic fără scăpare, bărbatul bea până îi zvâcnea creierul, după care își suna neamurile și le spunea că e pe moarte. Cu toate acestea, nea Pamfile se încăpățâna să trăiască, iar de când se împrietenise cu doctorul satului, îl chema aproape zilnic să-i verifice tensiunea.

- Saltă sus ca o capră, după prima sticlă de țuică, bat-o vina s-o bată! Uite-așa mă pocnește cu copitele în ceafă!

- Cine saltă, nea Pamfile? Îl întreba doctorul.

- Cum cine? Tensiunea!

- N-ai nicio problemă, ești sănătos ca un taur! Hai să bem un pahar că acum ești cu doctorul lângă tine. Uite, ți-am adus ceva bun, din Italia. Bărbatul a dus la gură sticla frumos colorată pe care i-o adusese doctorul și, după prima înghițitură, abia își mai putea aduna sufletul.

- E tare, rău, drăcia asta! Nea Pamfile s-a întins pe pat, adormind buștean. Doctorul a început să scotocească, cum îi era obiceiul, știind prea bine locurile unde trebuie să caute. Nea Pamfile ținea bani mulți în casă, trimiși de copiii lui care lucrau în Germania și voiau să-și construiască o casă. Dar doctorul fura întotdeauna cu măsură, ca să nu-i dea păgubitului bănuieli. Avea un dispreț amestecat cu scârbă pentru oamenii ăștia fără minte, care nu știau să-și păzească avutul. După un timp, nea Pamfile s-a trezit și, cu o simplitate naivă l-a întrebat:

- Mai bem un păhărel?

- E suficient pentru mine, că altfel adorm cu lingura în gură. Ai grijă de matale și încuie poarta că am auzit că mișună hoți prin sat.

Trecuseră luni bune de când doctorul își prăda pacienții fără rușine, dar lumea nu îndrăznea să-l atingă nici cu gândul. Mai degrabă s-ar fi bănuit bărbat cu nevastă sau frate cu soră, decât să arunce vina pe el. Îi furase chiar și primarului o statuetă foarte valoroasă din argint, iar femeia în casă era considerată principala vinovată. Tanti Getuța, căci așa o chema pe femeie, era singura din sat care nu-l plăcea pe doctor și pusese ochii pe el după ce începuseră să dispară lucruri din casele unde bărbatul intra . Într-o zi, pe când Marian Lupescu se afla la dispensar, tanti Getuța s-a dus să-i caute prin casă dovezi ale furțișagurilor.

Nu mare i-a fost mirarea când a descoperit fel de fel de obiecte de valoare, toate reclamate ca dispărute. Getuța a dat fuga la primar, cuprinsă de bucuria descoperirii.

- Ești o mincinoasă! I-a strigat primarul. Tu ești hoața și ai pus în casa omului lucruri furate de tine. Nu ai pic de rușine, o să te dau pe mâna poliției.

Doctorul Marian Lupescu aflând de scandal, s-a urcat în mașină și a fugit fără să privească în urmă. Habar n-avea că oamenii nu credeau în vinovăția lui, așa că și-a luat tălpășița de teama de a nu fi linșat. Fuga lui a fost salvatoare pentru tanti Getuța. L-au găsit peste câteva zile, după ce l-au dat în urmărire generală. Omul avea un cazier mai lung decât anii de viață și nici măcar nu era doctor. Lucrase ca asistent medical în Italia, dar prins la furat a fost condamnat la închisoare. Atunci a decis să se ascundă în România, în satul Corleni, ca să i se piardă urma.