Dorin Chiţiba şi-a făcut un stil de viaţă din cele două pasiuni pe care le are. Călătoreşte căutând trabucuri fine şi vinuri bune, de care se bucură împreună cu prietenii.

Un tânăr hunedorean a dezvoltat o mare pasiune, egal împărţită, pentru vinuri şi trabucuri. Dorin Chiţiba a cheltuit deja o grămadă de bani pentru a avea sticle de "vin adevărat" şi, spune el, şi mai mulţi pentru a-şi aduce direct de la sursă trabucuri făcute după reţetele şi metodele clasice, aşa cum fumau Hemingway sau Winston Curchill.

În plus, spune că nu are de gând să se oprească din documentări, studii şi evaluări pe ambele planuri. Vrea să devină somelier şi să ajungă în Nicaragua pentru studiul trabucurilor de aici. A fost deja în Republica Domi nicană şi în Cuba.

"Trebuie să-mi fac o instalaţie de climatizare"

Dorin Chiţiba este jurist de profesie, locuieşte într-un sat de lângă Deva, iar acasă şi-a amenajat mai întâi o cramă mică, peste care mai târziu a ridicat şi un garaj. În minicrama lui, un perete întreg este ocupat de suporţi speciali pentru sticlele de vin.

Pe un raft se află şi o sticlă mare de "Babanu", dar precizează repede că ea conţine ţuică şi că se află acolo pentru că altundeva nu i-a găsit loc. Aceeaşi situaţie este şi-n cazul unei sticle mari de whisky.

În rest, sunt vreo 160 de sticle de vin din România, Spania, Portugalia, Italia, Franţa şi Germania.

Suporţii lipiţi de perete au fost aduşi din Austria. Sunt, de fapt, nişte cărămizi mari cu orificii largi, potrivite pentru sticlele de vin şi înclinate la 10 grade.

"Sticla trebuie să stea înclinată aşa încât vinul să fie tot timpul în contact cu dopul. Altfel, dopul se usucă şi lasă aerul să intre în sticlă, iar vinul este compromis. În cramă trebuie să ai minimum 8 grade C, maximum 16 C. Ideal ar fi să fie 12 grade Celsius constant, iar eu cât de curând trebuie să-mi fac o instalaţie de climatizare care să ţină temperatura ideală constantă, indiferent cât de cald sau de frig este afară. În plus, este interzisă lumina de neon pentru că şi ea contribuie la degradarea vinului, la fel ca aceea naturală", spune el, ca din cărţi.

Dorin se porneşte foarte uşor când vine vorba de vinuri, dar nu se mai opreşte. Vorbeşte ore în şir despre vinuri fără să repete vreodată o singură idee.

"Vinurile din supermarket sunt aproape compromise"

Până pe la vreo 22-23 de ani considera că vinul este o băutură ca oricare alta. Asta până când a gustat dintr-un pahar de vin alb de Jidvei. A avut o revelaţie: şi-a dat seama că această băutură are o nobleţe aparte şi a devenit din ce în ce mai interesat. A început să obţină informaţii de pe internet.

A început să cumpere atât de prin ţară, cât şi de prin străinătate, când mergea în vacanţe. Sunt ani buni de când n-a mai cumpărat vin de la supermarket.

"Vinurile din supermarket sunt aproape compromise fiindcă nu au fost păstrate în condiţii prielnice. Cine vrea totuşi să ia de acolo, ar face bine măcar să bage mâna după sticla din fundul raftului, care nu a fost atât de expusă luminii neonului. Apoi, dintre vinurile româneşti şi europene, poţi găsi ceva bun şi la supermarket, dar costă pe puţin 30 de lei sticla. Vinurile chiliene sunt ceva mai ieftine, dar sunt excelente, pentru că soiul vechi de viţă-de-vie nu a fost afectat de acea boală răspândită în viile din toată lumea cu vreo 30 de ani în urmă", explică tânărul.

Dorin spune că-şi cumpără vinuri doar din magazine specializate, din crame care se respectă şi din colecţii particulare. Se întâmplă să meargă deseori direct la poarta producătorului pentru a-şi cumpăra vinul pe care şi-l doreşte.

"Prefer merlotul şi cabernetul, dar nu refuz nimic altceva câtă vreme este vorba de un vin adevărat. La noi se şi falsifică mult. De exemplu, dacă ai merge la Cotnari şi ai vedea cât este podgoria de acolo ţi-ai putea da seama că, într-un an, pe piaţă, nu pot exista 2 milioane de litri de Grasă de Cotnari, atât cât se vinde", atrage el atenţia.

Tânărul pasionat de vinuri spune că se numără printre cei care se înscriu pe liste de aşteptare pentru anumite vinuri şi deja a legat relaţii de prietenie cu specialişti în domeniu. "Oliver Bauer este un oenolog german care lucrează pe Domeniile Ştirbey. Este înnebunit după vinul românesc adevărat. Când apare ceva nou, mă sună şi, cât de repede pot, sunt acolo să-mi cumpăr sticlele vizate. Mai merg la Cluj, la Timişoara, la Bucureşti. De fapt, când merg în oraşele mari, mai întâi mă ocup de vinuri şi de trabucuri. Abia după aceea poţi discuta cu mine sau mă poţi pune să fac altă treabă", râde Dorin.

Cumpără câte patru sticle, fiecare cu rostul ei

Îşi doreşte să urmeze un curs de somelier, chiar dacă asta îl va costa 2.000 de euro. "Vreau să-l fac pentru cultura mea, pentru pasiunea mea. Nu vreau să am o colecţie foarte mare de vinuri, dar vreau să învăţ cât mai mult", recunoaşte Chiţiba.

El descrie şi felul în care achiziţionează vinurile: "Cumpăr cam patru-cinci sticle dintr- un fel de vin: una pentru a fi gustată imediat, una sau două pentru vizitele prietenilor, alta pentru a fi consumată la vârful maxim de calitate al acelui vin, care poate fi peste doi sau peste 10 ani şi ultima rămâne la colecţie", mai spune Dorin Chiţiba, care explică de ce nu bea niciodată vin de unul singur: "Vinul este ca o poezie. Dacă o spui singur în faţa oglinzii nu are niciun farmec. Dacă i-o spui unui prieten, e cu totul altceva". spune el.

160 de sticle de vin, unul şi unul, numără, deocamdată, colecţia din minicrama lui Dorin Chiţiba

POEZIE. Dorin Chiţiba învaţă să caute bucuria în fiecare pahar cu vin FOTO: REMUS SUCIU

TENDINŢĂ

Vinurile nu se mai potrivesc după carne

Printre zeci de soiuri, denumiri, producători şi feluri de sticle am găsit ceva simplificat în informaţiile lui Dorin Chiţiba: noul trend este să bei vinul cu ce fel de mâncare doreşti.

"Nu se mai ţine cont prea mult de principiile de genul vinul alb, la carne albă sau vinul roşu – la carne roşie. Contează cum îţi cade ţie bine. Eu, de exemplu, am combinat păstrăvul cu un vin roşu sec, că astea-mi plac mie cel mai mult, şi am rămas cu un gust deosebit".

Dacă potrivirea mâncărurilor cu vinurile este simplă, degustarea vinului e un adevărat proces cu mai multe etape (aerisit, turnat, scuturat uşor, studiat culoarea, mirosit şi degustat) pe care tânărul le respectă de fiecare dată.

"Vinul e ca o poezie. Dacă o spui singur în faţa oglinzii nu are niciun farmec. Dacă i-o spui unui prieten, e cu totul altceva.", DORIN CHIŢIBA, colecţionar

CĂLĂTORII

Turist în ţările unde "se nasc" trabucurile fine

La scurt timp după ce i s-a declanşat "boala" pentru vinuri, Dorin s-a mai pricopsit cu o pasiune mistuitoare: trabucul (deşi se declară nefumător convins). Nu a fumat niciodată o ţigaretă, iar un trabuc, spune el, nu conţine nici 20% din substanţele nocive ale unei ţigarete şi, în plus, nu se "trage în piept", ci doar se pufăie, pentru gust.

Trabucul e adevărata ţigară: "«cigar» înseamnă trabuc, «cigarillo» este ceea ce unii numesc «ţigară de foi», iar «cigarette» este ţigara larg răspândită", explică el.

Primul lui contact cu un trabuc a fost nefericit: i s-a făcut rău de la unul cu aromă de cireşe. Apoi a pufăit un trabuc fără arome, care i-a plăcut. "Era bine uscat. Dar nici acela nu era trabuc adevărat. Un trabuc de calitate costă cel puţin 2 dolari şi, până să fie aprins, trebuie ţinut în condiţii speciale, la fel ca vinul, în cutii numite «umidoare», la o umiditate cuprinsă între 65 şi 70 la sută. Trabucul adevărat nu conţine deloc tutun mărunţit, fiind alcătuit din cinci feluri de foi de tutun, cules şi prelucrat doar manual", explică el.

Trabuc cu aromă de coniac

A combinat un trabuc bun cu un pahar de vin şi a constatat că cele două elemente se completează excelent. A devenit atât de pasionat şi de trabucuri încât vacanţa din 2009 şi-a petrecut-o în Republica Dominicană, unde a vizitat fabrici de trabucuri.

În decembrie anul trecut, în acelaşi scop, a fost în Cuba. Când a intrat în Conde de Villanueva şi-a pierdut controlul: "Prietenei mele i-am spus să-şi găsească de lucru două ore, pentru că de acolo şi-au cumpărat trabucuri staruri ca Andy Garcia sau Jack Nicholson. Acolo te duci, iei un trabuc, îl guşti, apoi îţi mai cumperi pentru acasă. Ai şi varianta de a-ţi alege feluri de tutun din care să-ţi fie făcute trabucuri acolo, pe loc. A fost ceva senzaţional, la fel ca la barul preferat al lui Hemingway din Havana, El Floridita. De fapt, unele dintre cele mai scumpe trabucuri ale mele sunt cele dedicate marelui scriitor de către casa de trabucuri Fuente Fuente. E vorba de trabucuri păstrate patru-cinci ani în butoaie de coniac care nu mai sunt folosite şi prind aromă de coniac". A câştigat o licitaţie în Republica Dominicană

Dorin Chiţiba a câştigat o licitaţie pentru un trabuc în Republica Dominicană. "Nu spun cât am dat pentru că e Liana (prietena lui - n.r.) de faţă. Oricum, pe vinuri am cheltuit cam cât pentru o maşină decentă, iar pe trabucuri am dat, doar în ultimii trei ani, cam cât aş fi dat pe două Loganuri. Am luat trabucuri şi cu 90 de dolari bucata. Sunt pasionat, asta este, dar măcar încerc să respect calitatea. Sunt şi în Deva oameni care-şi cumpără trabucuri de 4.000-5.000 de lei pe lună, dar dau bani pe nişte paie toxice. La noi, magazine adevărate de trabucuri sunt doar prin oraşele mari, dar marfa, acolo, costă mai mult decât dacă o iei de pe internet".

Tânărul se alimentează de la o firmă din Costa Rica, unde, datorită cheltuielilor făcute până acum, este considerat client important şi a fost invitat în vizită. Totuşi, nu această ţară este urnătoarea lui destinaţie. "Vreau să ajung în Nicaragua, pentru că şi de acolo vin adevăratele trabucuri", spune el.

LA FAŢA LOCULUI. Dorin Chiţiba (dreapta), fotografiat în timpul unei documentări în America de Sud

ETICHETĂ

"Trabucul trebuie lăsat să moară cu demnitate, nu strivit"

Tânărul hunedorean spune că vinul şi trabucurile sunt făcute cu multă trudă, răbdare şi pasiune. De aceea, ele trebuie preţuite prin felul în care sunt păstrate şi consumate. Când vine vorba despre trabucuri, spune că a văzut o grămadă de indivizi, pufăitori de trabuc, care nu ştiu să-l preţuiască aşa cum trebuie:

"Mă enervez la culme când văd la televizor diferite VIP-uri cum sfărâmă trabucul în scrumieră. Nu se face aşa. Trabucul trebuie lăsat să moară cu demnitate în scrumiera lui specială, nu strivit pe unde apuci. Mă enervez şi când îi văd cum aprind trabucul cu o brichetă obişnuită. Nici nu se aprinde direct în gură, să nu mai zic că bricheta trebuie să fie una specială, cu gaz inodor, astfel încât să nu fie afectată aroma tutunului. Trabucul se fumează doar când eşti relaxat. Trebuie să-l savurezi cu un pahar de vin bun, o muzică bună, gândindu- te la o femeie frumoasă". Dorin trebuie să rărească aceste momente, pentru că aşa i-a recomandat medicul. De renunţat la ele, însă, nici gând.

DECLARAŢII

"Trabucul se fumează doar când eşti relaxat. Trebuie să-l savurezi cu un pahar de vin bun, o muzică bună, gândindu-te la o femeie frumoasă.“, DORIN CHIŢIBA, colecţionar

"Un trabuc adevărat, de calitate, costă cel puţin 2 dolari, şi până să fie aprins trebuie ţinut în condiţii speciale, la fel ca vinul, în cutii numite «umidoare».", DORIN CHIŢIBA, colecţionar