Vești bune pentru milioane de români. Persoanele cu venituri mici primesc bani pentru energie
- Ionel Sclavone
- 9 septembrie 2021, 17:55
Persoanele cu venituri reduse vor beneificia de un ajutor financiar, din partea statului, pentru acoperirea costurilor cu facturile la energie.
Prin proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil, inițiatorii au reglementat ajutoarele pe care le pot primi persoanele cu venituri mici, pentru asigurarea necesarului minim de energie. Actul normavit a trecut de Parlament și va intra în vigoare de la 1 noiembrie, după ce va fi promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial.
Conform documentului, persoanele cu venituri mici vor primi de-a lungul întregului an, un ajutor financiar – supliment pentru energie. Acesta este menit să acopere costurile cu o parte din consumul energetic al gospodăriei.
Vor avea dreptul la acest supliment pentru energie toți cei care au un venit mediu net lunar de cel mult 1.386 de lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 de lei, în cazul persoanei singure.
Care este valoarea suplimentului de energie
Valoarea suplimentului pentru energie, acordat lunar, va fi diferit, în funcție de sursele de energie folosite într-o gospodărie. Astfel, pentru cei care consumă energie electrică, valoarea ajutorului va fi de 30 de lei. În cazul celor folosesc drept sursă de energie combustibilii solizi și petrolieri, suma acordată va fi de 20 de lei. Iar în cazul celor care optează pentru gaze naturale, suplimentul va fi de 10 lei.
Acest ajutor financiar se va putea cumula, în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate.
În situația în care o gospodărie folosește o singură sursă de energie, cea electrică, valoarea suplimentului va fi de 50 lei/ lună.
Cum se obține suplimentul de încălzire
Suplimentul pentru energie se va plăti direct solicitantul doar pentru consumul de combustibili solizi și/ sau petrolieri. În celelalte cazuri, banii vor ajunge direct la furnizori, astfel că suma se va reflecta direct în valoarea facturilor.
Suplimentul pentru energie va putea fi solicitat doar de cei care îndeplinesc condițiile privind veniturile lunare, așa cum au fost stabilite.
Pentru solicitarea suplimentului pentru energie, familiile şi persoanele singure vor trebui să depună la primăria de care aparțin o cerere şi o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia.