Veniturile statului, afectate de scăderea consumului

Veniturile statului, afectate de scăderea consumului

Principalele venituri care au scăzut au fost cele provin din impozitul pe profit, din cauza rezultatelor companiilor şi deprecierii leului, dar şi din cauza scăderii consumului, a declarat azi, ministrul de Finanţe Gheorghe Pogea.

Totodată, acesta a explicat că rectificarea bugetară va permite alocarea a 7% din PIB pentru investiţii, acestea rămânând în continuare prioritatea numărul unu a Executivului.

De asemenea, ministrul consideră că rectificarea bugetară va garanta un exerciţiu bugetar sustenabil.

Cheltuieli mai mari Deficitul bugetar s-a adâncit până la 1,56% din produsul intern brut (PIB) la finalul lui martie, în condiţiile în care încasările au scăzut cu 6,2%, iar cheltuielile au fost în creştere cu 14,2% faţă de perioada similară a anului trecut.

Ministrul Finanţelor a explicat că în primele trei luni producţia industrială a scăzut cu 15,4% faţă de primul trimestru din 2009, iar principalul motiv al acestei diminuări o reprezintă scăderea cifrei de afaceri a companiilor.

"Principalele venituri care au scăzut au fost cele provin din impozitul pe profit, datorita rezultatelor companiilor si deprecierii leului, dar si din cauza scăderii consumului", a declarat ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea. Ministrul de Finanţe a mai adăugat că au apărut semne de redresare pentru sectorul construcţiilor, chiar dacă acesta se află deocamdată într-o stagnare.

CITIŢI ŞI: Impozit forfetar şi pentru firmele fără activitate

Ne puteți urmări și pe Google News