Vaslui - în Intertoto pe uşa din dos, Buzău - salvată din noroc
- Adam Popescu
- 8 mai 2008, 03:00
Chiar dacă au fost eclipsate de lupta pentru titlu, celelalte mize ale ultimei etape au generat ieri energii şi rezultate fie interesante, fie suspecte.
În lupta pentru ultimul loc pentru Europa, Vasluiul le-a oferit gălăţenilor o neaşteptată şansă de a face dreptate după abuzurile comise de comisiile FRF, pierzând clar pe propriul teren, în faţa Rapidului. Oţelul n-a reuşit să câştige însă pe propriul teren cu Poli Iaşi şi a ratat locul 7. Cu numai o zi în urmă, FRF stabilise ca meciul FC Vaslui - Oţelul, din etapa 23 şi încheiat pe teren la egalitate, 1-1, să fie omologat cu 3-0 pentru gazde, sub pretextul că oaspeţii ar fi folosit doi jucători suspendaţi. În realitate, fotbaliştii erau apţi de joc la acea oră, ei fiind sancţionaţi ulterior de FRF! Moldovenii s-au sinucis Dramatică a fost şi lupta pentru evitarea ultimului loc retrogradant. În timp ce, pe Ghencea, se ştia încă dinaintea partidei că Buzăul se va preda în faţa steliştilor, Ceahlăul avea nevoie la Craiova măcar de un egal. Evoluţia partidei din Bănie (echipa lui Mititelu a luptat pentru Gloria, care e cel de-al doilea club al lui Gigi Becali) a fost pe muchie de cuţit. Moldovenii au deschis scorul, „Ştiinţa“ a revenit şi a preluat conducerea cu 2-1, Ceahlăul a egalat, pentru ca dezastrul oaspeţilor să vină în minutul 85, când Pecha a marcat în proprie poartă! Un egal le-ar fi fost suficient nemţenilor pentru a rămâne în prima ligă.
AURĂ Danciu-gol, golgheter Dănciulescu s-a încoronat ieri golgheter al acestei editii a Ligii I. Dinamovistul a punctat de două ori la Arad, cu retrogradata UTA, dar ar fi ieşit pe locul întâi şi fără aceste goluri. Pentru „Danciu-gol“, acest titlu s-ar putea să fie însă ultimul obţinut la Dinamo. Din vară va veni antrenor Mircea Rednic, care vizează o restructurare a lotului.
În acelaşi timp, Dănciulescu şi Bratu au intrat în atenţia unor echipe străine. Spectaculos au terminat şi Unirea Urziceni (victorie la scor la Mioveni) şi Timişoara. Meciul Gloria Bistriţa- Pandurii a mirosit însă a vacanţă.