Vasile Blaga: Nu l-aş sfătui pe Traian Băsescu să îi ceară demisia lui Ponta
- Laura Ciobanu
- 29 august 2012, 22:19
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, este de părere că Traian Băsescu poate coabita cu guvernul USL şi nu i-ar recomanda să-l schimbe din funcţie pe premierul Victor Ponta.
"Dacă Ponta dă greş, poporul trebuie să-l schimbe. Eu personal nu l-aş sfătui pe Traian Băsescu să îi ceară demisia lui Victor Ponta", a declarat Blaga la Realitatea TV. Acesta s-a declarat "convins că Băsescu va putea să coabiteze foarte bine cu guvernul USL". "Cred că Traian Băsescu se va schimba. Lecţia referendumului, situaţia României ca ţară marginalizată cred că va determina această schimbare", a spus Blaga. Liderul PDL a mai spus că "ar fi o mare prostie" să se ajungă la o" vânătoare" a membrilor USL.
Legat de alianţa pe care dreapta se pregăteşte s-o încheie, Blaga a declarat că la preşedinţia României va candida cel mai bine plasat in sondaje din cadrul acestie construcţii. "În acest moment în sondaje domnul Ungureanu are 4 puncte procentuale mai mult decat mine", a admis Blaga.