Stilul hippie, specific anilor ’70, va domina sezonul cald. Acesta este dictat atât de stilişti, cât şi de vedetele autohtone.
Rochiile şi bluzele cu imprimeuri florale, pantalonii largi şi jachetele nu trebuie să lipsească în această vară din garderobă. Pentru că vor veni zile de foc, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius, designerii propun culori vesele şi materiale lejere. Ţinutele sunt completate de balerini şi platforme. Preferinţele creatorilor de modă sunt în ton cu cele ale vedetelor, care adoptă noile tendinţe, însă nu renunţă nici la combinaţiile clasice, cum ar fi alb-negru.
De exemplu, cântăreaţa Julia Jianu (Essenza) spune că aceasta este una dintre cele mai elegante alegeri, care nu se demodează niciodată, însă nu exclude nici culorile îndrăzneţe, cum ar fi portocaliu, roz sau ciclamen. „O să port imprimeuri, blugi albi, pantaloni largi de in şi bluze lejere, colorate, stil «baby doll». Vara evit hainele mulate“, afirmă Julia, care creionează o ţinută potrivită pentru orice ocazie în zilele călduroase ce vor urma. „Eu aş purta o pereche de pantaloni largi de in cu un maieu alb, simplu şi un sacou subţire, colorat sau în aceeaşi nuanţă cu pantalonii. Nu uit niciodată de accesorii, care trebuie să fie cât mai mari. Balerinii sunt cei mai potriviţi pentru mine vara, pentru că nu port tocuri ziua“, adaugă Julia. La cumpărături în străinătate În asentimentul cântăreţei este şi Andreea Bănică, fosta sa colegă de trupă. „Prefer hainele cât mai lejere, în special fustele. Îmi achiziţionez haine mai ales din străinătate şi mi le aleg singură sau la sfatul stilistei mele. Una dintre cele mai recente achiziţii este o pereche de sandale portocalii Miu Miu, pe care le-am luat din Israel şi care îmi plac foarte mult“, afirmă solista. Alternativa la extravaganţă Dacă pe covorul roşu afişează ţinute care mai de care mai extravagante, create de cei mai cunoscuţi designeri, vedetele de la Hollywood preferă să îmbrace în viaţa de zi cu zi haine de serie. Şlapii şi balerinii iau locul pantofilor cu toc cui, iar rochiile uşoare de vară înlocuiesc toaletele haute couture.
Jessica Biel, iubita lui Justin Timberlake, îşi păstrează diamantele pentru serile de gală şi le înlocuieşte cu brăţări simple din mărgele colorate, de inspiraţie africană.
Christina Ricci, cunoscută publicului mai ales datorită seriei de filme „Familia Addams“, şi-a achiziţionat deja pentru sezonul cald rochii cu imprimeuri florale.
Potrivit cotidianului britanic „The Telegraph“, gemenele preferate ale Americii, surorile Mary-Kate şi Ashley Olsen, declară că din garderoba lor nu lipsesc tricourile din bumbac în culori vesele, pe care le combină cu colanţi sau chiar cu fuste lungi. Oprah dă ora exactă Un alt element care face furori printre celebrităţile pasionate de modă şi stil sunt ceasurile italiene „ToyWatch“, o combinaţie între stilul sport şi cel elegant. Naomi Campbell, Sienna Miller şi Keira Knightley au adoptat imediat noul curent, fiind zărite purtând la mână noile accesorii. Până şi Oprah Winfrey, cea mai bogată femeie de culoare din lume, s-a declarat un fan al modestelor ceasuri, afirmând că poartă zilnic un astfel de exemplar. PROPUNERI Ce s e poartă vara asta? Criticul de modă Alin Gălăţescu are câteva sugestii pentru această vară: > Revine stilul hippy, specific anilor ’70, şi vom vedea o explozie de imprimeuri în colecţiile vestimentare destinate sezonului cald. Se poartă hainele colorate, cu imprimeuri florale sau geometrice. > Vedetele acestei perioade sunt vesta, cămaşa şi pantalonii, al căror model variază de la cel „skinny“, mulat pe picior, la cel larg sau evazat. De asemenea, se vor purta foarte mult şi jachetele din piele şi denim.