Un hoţ inventiv din Indianapolis, SUA, a fost arestat de poliţiştii americani, după ce a vrut să vândă pe eBay creiere furate, potrivit CNN.
Tânărul de 21 de ani avea, spun poliţiştii, o schemă macabră printre care urma să vândă online creiere furate, recoltate de la pacienţi aflaţi în moarte clinică. Suspectul furase deja în jur de 60 de creiere. Şi da, suprinzător, avea clienţi dornici să le cumpere.
Suspectul David Charles ar fi furat cele 60 de recipiente în care se păstrau creierele şi alte organe umane, în octombrie, dintr-un spaţiu de depozitare de la Muzeul de Istorie Medicală Indiana, după cum arată procurorul din districtul Marion în documentele depuse în instanţă, joi. El este acuzat că ar fi intrat prin efracţie în muzeu şi ar fi luat recipientele cu organe şi ţesuturi umane, recoltate în urma autopsiilor făcute unor pacienţi din anii 1890. Documentele arată că unele dintre aceste borcane au fost vândute pe site-ul de licitaţii eBay de un intermediar, în ciuda politicii companiei care interzice comerţul cu "persoane, organe umane, părţi ale corpului uman sau produse de acest tip".
CNN a încercat să stea cu vorbă cu acuzatul, la casa acestuia din Indianapolis, dar acesta a refuzat să facă orice fel de comentarii.
Autorităţile susţine că Charles plănuia să mai vândă unele dintre creierele furate. Dar planul său a fost dat peste cap când directorul muzeului, Mary Ellen Hennessey Nottage, a primit un telefon, luna trecută, din partea unui bărbat din California care i-a spus că a cumpărat "şase recipiente cu părţi ale unui creier" pentru 600 de dolari pe eBay. Bărbatul bănuia că acestea ar fi fost furate şi le-a comparat cu cele aflate pe site-ul muzeului respectiv. Directoarea muzeului a anunţat poliţia.
Charles a fost arestat în 16 decembrie, după ce autorităţile au organizat o acţiune sub acoperire. A fost acuzat de înşelăciune, furt şi alte infracţiuni. Va apărea în faţa unui tribunal din Indianapolis, luna aceasta, pentru furtul a zeci de recipiente ce conţineau creier uman conservat, evaluate la circa 4.800 de dolari.
Pe siteul eBay se vinde o paletă extrem de diversă de bunuri şi obiecte - totuşi, comercializarea de organe umane este interzisă. Este o infracţiune pedepsită de legea federală, iar tranzacţiile de acest gen reprezintă o încălcarea a regulilor eBay, precizează sursa citată.
Lista cu articolele interzise include şi obiecte precum crainii, schelete, oase sau alte părţi ale corpului uman folosite pentru cercetări medicale, cranii folosite pentru rugăciuni tibetane, organe, sânge, fluide ale corpului şi spermă.
Directoarea muzeului a declarat că bărbatul din California, care ar fi anunţat-o că a cumpărat creierele prezervate, era un colecţionar de "ciudăţenii".
"Se pare că există acum o nouă modă - colecţionarea ciudăţeniilor macabre", a spus Nottage. Reality-show-ul de televiziune "Oddities" demonstrează acest lucru foarte bine. Cu siguranţă este un lucru bizar. Mă înfurie faptul că nu au niciun respect pentru rămăşiţele umane", a mai spus ea.
<iframe src="//www.youtube.com/embed/LNJu0Wku3mY" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>