Vânzările Dacia în România scad dramatic. VEZI cu cât

Vânzările Dacia în România scad dramatic. VEZI cu cât

Vânzările mărcii Dacia în România au scăzut cu circa 27% în primul semestru al acestui an, de la 19.294 de unităţi în primul semestru din 2010, la 14.071 de autovehicule în primele şase luni din 2011, potrivit informațiilor furnizate de companie.

"În România, marca Dacia a fost afectată, asemeni celorlalţi actori de pe piaţă, de debutul târziu al programului de reînnoire al parcului auto (Remat), care a generat, în special în prima parte a anului, un fenomen de aşteptare din partea clienţilor.", consideră Silviu Şepciu, şef departament comunicare în cadrul companiei..

Pe plan global, vânzările au înregistrat un minus de 2,9% în primul semestru din 2011, până aproape de 177 mii unităţi, pe fondul unor dificultăţi conjucturale de aprovizionare cu o serie de piese, potrivit oficialului companiei. Acestea au făcut ca producţia uzinei Dacia de la Mioveni să fie întreruptă, timp de câteva zile, la sfărşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, a subliniat Şepciu.

Referitor la o eventuală creştere a preţurilor, Şepciu a subliniat faptul că aceasta nu este legată doar de evoluţia volumului vânzărilor. "Sunt multe variabile care intră în ecuaţie, de la preţul materiilor prime şi evoluţia cursului de schimb, până la poziţionarea de preţ a modelelor concurente sau potenţial concurente. Este greu de estimat cum vor evolua toate aceste variabile în perioada următoare.", consideră oficialul Dacia.

Ne puteți urmări și pe Google News