Corneliu Vadim Tudor va fi urmărit penal

Corneliu Vadim Tudor va fi urmărit penal

Corneliu Vadim Tudor va fi urmărit penal, după incidentul de ieri, când s-a opus evacuării din sediul PRM din strada Emile Zola, aruncând cu invective în executorul judecătoresc, potrivit procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi.

"Va începe o urmărire penală şi criminalistică şi vă asigur că dosarul va fi soluţionat cu celeritate", a declarat Kovesi,  astăzi, la sediul CSM. Mai mult, întrebată care sunt procedurile de îndeplinit şi dacă pentru urmărirea penală a europarlamentarului este nevoie de un aviz de la Parlamentul European, Laura Codruţa Kovesi a afirmat: "Imunitatea pentru un europarlamentar este imunitatea prevăzută de fapt în legislaţia naţională, este aceeaşi ca şi pentru senatorii şi deputaţii din Parlamentul României. Un astfel de aviz sau cerere de luare a unei măsuri preventive este supusă regulilor din legislaţia naţională. Deocamdată, pentru demararea investigaţiilor, nu este necesară o autorizare specială în acest sens". Kovesi a mai spus că dosarul a fost înregistrat la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti. După ce ieri s-a opus deciziei judecătoreşti de evacuare a Partidului România Mare din sediul din strada Emile Zola, în cursul nopţii Corneliu Vadim Tudor a cedat şi a părăsit imobilul. "Am gândit că cel mai înţelept cedează, deocamdată, pentru că mâine îi vom bombarda cu procese, cu acţiuni în instanţă. Deci, ca să protejez vieţile acestor oameni şi ale căţeluşilor pe care i-au luat la şuturi şi pe ei, am decis să mă duc la copiii mei acasă", a declarat liderul PRM la ieşirea din clădire.

Ne puteți urmări și pe Google News