Vadim forţează amânarea alegerilor

Vadim forţează amânarea alegerilor

Trasarea colegiilor uninominale a fost contestată ieri de PRM la Curtea de Apel şi la Curtea Constituţională.

După ce a atacat în instanţă hotărârea de guvern care delimitează colegiile uninominale, PRM pune sub semnul întrebării desfăşurarea alegerilor pe 30 noiembrie, printr-o nouă contestaţie la Curtea Constituţională. Partidul lui Corneliu Vadim Tudor a reclamat ieri neconstituţionalitatea sintagmei „de regulă“ din ordonanţa de urgenţă care a modificat legea electorală („cel mai mare colegiu uninominal să fie, de regulă, cu cel mult 30% mai mare decât cel mai mic“). În plus, PRM susţine că drepturile electorale nu se pot reglementa prin ordonanţă. Mutarea prelungeşte pe termen nedefinit acţiunea în instanţă şi pune din nou uninominalul pe masa Curţii Constituţionale (CC), ceea ce ar putea conduce la amânarea alegerilor. Curtea Constituţională, cheia tergiversării

Primul termen al atacului PRM a fost stabilit de Curtea de Apel pe 24 septembrie. Principalele capete de acuzare ale PRM vizau faptul că o parte dintre colegii au fost trasate de executiv, fără a avea o propunere din partea comisiei parlamentare. Cum PRM a ridicat şi o excepţie de neconstituţionalitate, Curtea de Apel va suspenda procesul până la hotărârea CC. „Asta nu înseamnă că nu poate accepta a doua contestaţie, privind suspendarea aplicării HG. În practică, probabilitatea nu este însă foarte mare“, explică Laura Ştefan, jurist la Societatea Academică Română.

Odată retrimisă mingea la CC, se conturează şi scenariul posibilităţii de amânare a scrutinului, până cel mai târziu în primăvară. „Cel mai bine ar fi să se pronunţe Curtea Constituţională înainte de alegeri. Dacă ordonanţa e constituţională, se continuă demersul la Curtea de Apel. Dacă nu e constituţională, va fi absolut imposibilă organizarea alegerilor la 30 noiembrie“, spune Laura Ştefan. Potrivit juristului, „la legea veche nu ne mai putem întoarce, dar trebuie redesenate colegiile“ fie de guvern, printr-o nouă hotărâre, fie după un parcurs sugerat de judecători.

„Cea mai nefericită soluţie ar fi aceea ca totuşi Curtea să nu se pronunţe până la alegeri, dar să spună ulterior că ordonanţa este neconstituţională, ceea ce ar deschide o dispută interminabilă privind valabilitatea votului“, crede Laura Ştefan.   În acest caz, dacă HG este declarată ilegală ulterior datei alegerilor se poate deschide un proces separat prin care să se ceară anularea alegerilor. Liberalii spun că au soluţii Acceptarea contestaţiei PRM la CC nu este exclusă de liberali. „E posibil“, spune Norica Nicolai, preşedintele Comisiei juridice din Senat.   În varianta în care contestaţia PRM va fi totuşi acceptată la Curtea de Apel, înainte de alegeri, liberalii se gândesc la o nouă hotărâre de guvern, susţine Mihai Voicu. „Guvernul va da rapid o nouă HG prin care să modifice ceea ce instanţa consideră în neregulă“, asigură el. (Au contribuit Andi Manciu şi Romulus Georgescu) DISPUTĂ

PSD şi PDL se acuză reciproc

„Uninominalul este de neîntors. Legea alegerilor pe liste este moartă“ se declară convins Mircea Geoană. Preşedintele PSD a acuzat recent „alianţa murdară“ dintre PDL şi PRM pentru blocarea uninominalului. La rândul său, PDL acuză PSD şi PNL că au trasat intenţionat „în mod viciat“. „PSD şi PNL, în complicitate cu PRM, au pregătit o hotărâre de guvern cu vicii de legalitate, pentru a da temei atacării în instanţă de către PRM“, a afirmat Emil Boc.

Ne puteți urmări și pe Google News