Vaccinarea obligatorie în România. Cine nu o face își pierde locul de muncă. Principalii vizați

Vaccinarea obligatorie în România. Cine nu o face își pierde locul de muncă. Principalii vizațisursa: Arhivă EVZ

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, în prezent consilier onorific al premierului Florin Cîţu, a declarat că va discuta miercuri cu primul ministru despre o posibilă vaccinare sau testare obligatorie referitoare la COVID-19 a angajaţilor din spitale şi şcoli.

„În acest moment, discuţiile sunt despre obligativitatea unor vaccinări sau a unor testări, dar deciziile se vor lua în următoarea perioadă (...), ne gândim la tot ce înseamnă structuri ale statului, tot ce înseamnă spital, tot ce înseamnă şcoli",

Nelu Tătaru: „Ne gândim la vaccinare sau testare”

„Acele persoane din sectoarele esențiale să fie vaccinate, iar cei care au legături cu acele sectoare să fie testați săptămânal. Ne gândim la vaccinare sau testare. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale. Deciziile se iau la nivelul Ministerului Sănătății sau CNSU, pe care îl conduce premierul. Trebuie să înțelegem că suntem într-un val patru, care este mai agresiv decât unu sau doi. Ne e greu să îl luăm în serios după un sezon estival", a spus Nelu Tătaru, miercuri, la ieşirea din Ministerul Sănătăţii

Potrivit declarațiilor sale, imunizarea sau testarea obligatorie nu vor fi impuse până nu va fi furnizată o evaluare pe care a solicitat-o privind numărul de angajaţi din sistemul medical care s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau care au trecut prin infectarea cu acest virus.

Nelu Tătaru a precizat că a discutat cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, cu doi secretari de stat în acest minister şi cu vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, Laszlo Attila, pe tema situaţiei actuale, în contextul valului 4 al pandemiei.

El a spus că există un plan de rezilienţă de 1.500 de paturi la terapie intensivă. Nelu Tătaru crede că este necesară o aşezare zonală şi regională a acestui număr de paturi, în contextul în care evoluţia numărului de cazuri COVID-19 diferă în ţară.

Tătaru a menţionat că a pus problema resursei umane din sănătate, care după un an şi jumătate este în continuare în prima linie în lupta cu SARS-CoV-2.

El a mai precizat că toate spitalele „vor satisface patologie COVID şi non-COVID" şi că se aplică principiul că pacientul cronic nu trebuie să ducă lipsă de asistenţă medicală.

Și polițiștii sau pompierii se află pe lista persoanelor care vor fi vaccinate obligatoriu.

Ne puteți urmări și pe Google News